|      |   Despre noi   |   Scan the sky
Coș   |    Cont utilizator   |    Contact

Nodul Nord în Berbec 17 iulie 2023 – 11 ianuarie 2025. Despre a fi noi înșine în relațiile noastre, fără măști și compromisuri.


Alice Panțâru

Autor

Publicat

08/08/2023

Vizualizări

Sunt 6 ani și ceva de când am început să învăț astrologie și să observ viața, evenimentele, temele principale în jurul cărora se învârte omenirea prin prisma pozițiilor planetelor în spațiul cosmic. Cantitatea uriașă de informații și indicii extrem de relevante pe care poziția Nodurilor Lunare o poate oferi este una dintre cele mai importante revelații personale pe care am avut-o.

Detalii tehnice

Nodurile lunare nu sunt planete, sunt niște puncte matematice calculate în funcție de orbita Lunii și planul eclipticii (planul mișcării Pământului în jurul Soarelui). Mișcarea Nodurilor are loc în sensul acelor de ceas (în sens invers mișcării tuturor celorlalte planete), de aceea cea mai recentă schimbare a zodiei Nodului Nord a fost din Taur în Berbec, urmând ca din 2025 să se mute în Pești. Există două metode de calcul, True și Mean, de aceea puteți găsi mici diferențe legat de ziua exactă în care Nodurile își schimbă semnul. Anul acesta, după sistemul True, Nodul Nord a intrat în Berbec pe 17 iulie, după sistemul Mean, pe 12 iulie. Mai provocator este când vine vorba de interpretarea unei hărți natale a unei persoane născute în acest interval asupra căruia astrologii nu se pun de acord. Probabil că ambele axe de destin sunt relevante pentru acești nativi iar o consultație a unui astrolog profesionist poate aduce mai multă lumină asupra subiectului.

Simbolistica Nodurilor Lunare

Nu știu dacă oamenii au fost dintotdeauna foarte preocupați de evoluția sufletului, nu știu dacă au avut atâta timp precum avem noi, cei de astăzi, să se gândească cum să devină „o versiune mai bună” sau cum să ascensioneze pe frecvențe vibraționale înalte și să atingă iluminarea. Dacă te uiți în istorie, masele de oameni au fost preocupate mai mult cu supraviețuirea și doar anumite elite de gânditori, filosofi și oameni din mediile înalte își puneau astfel de întrebări. Acum însă, în vremurile moderne, oamenii de rând, binecuvântați de avantajele păcii, confortului și abundenței materiale, au început să aibă curajul să se uite în suflet, să se introspecteze, să disece cu mai multă atenție psihicul uman și să își dorească găsirea unui SENS mai ÎNALT al existenței.

Conceptul Nodurilor Lunare are la bază teoria prin care sufletul se poate întrupa în mai multe vieți, are mai multe experiențe umane în urma cărora sufletul învață și urcă, treaptă cu treaptă, pe scara elevării, a înțelepciunii și iluminării. Astfel că, Nodul Sud reprezintă, la nivel energetic, un cumul de atribute dobândite în vieți anterioare pe care sufletul, înainte de a se întrupa în această viață, dorește să le rafineze, să le cizeleze pe parcursul călătoriei sale și chiar să acumuleze din înțelepciunea energiei opuse, reprezentată de Nodul Nord. În mod uzual, Nodul Sud mai este denumit karmă, totuși, poate fi vorba de o simbolistică mai largă iar cuvântul poate limita înțelegerea pe care putem primi când studiem acest punct astrologic.

Nodurile lunare sunt interpretate destul de divers de astrologi, eu voi scrie aici ceea ce am putut percepe până acum în urma experienței proprii formată din cursuri, cărți, studiul propriei hărți natale și consultațiile astrologice private pe care le-am oferit. Scriu aici ce simt că este adevăr pentru mine, la acest moment.

Nodul Sud reprezintă un tip de energie pe care Universul dorește să o supună atenției noastre pentru a o echilibra, șlefui, armoniza. Este vorba de acele tipare comportamentale care în alte existențe au creat dizarmonie dar și anumite abilități pe care le-am dobândit și le stăpânim la nivel inconștient. Sufletul nostru găsește în această nouă întrupare pământeană o uriașă oportunitate de a avansa, de a învăța din lecțiile vieții și a obține noi abilități. Nodul Nord este acel concept astrologic care ne poate ajuta să descifrăm acest drum propus de sufletul nostru, acea „misiune” de viață care ne aduce cu adevărat sentimentul de SENS el existenței, de împlinire și satisfacție.

Nodurile Lunare în harta natală

Ceea ce am observat până acum este că majoritatea dintre noi ne trăim viața aliniată extrem de mult la energia Nodului Sud, mai ales în prima parte a ei. Fiind o energie atât de subtilă și ascunsă în subconștient, tindem să rămânem ancorați în felul vechi de a face lucrurile pentru că ne este foarte la îndemână (le-am făcut așa mai multe vieți la rând). Este zona noastră de confort în care ne complacem și care, la un moment dat, începe să nu ne mai aducă atât de multe satisfacții. Intervine acea chemare a sufletului care ne șoptește să începem să facem lucrurile diferit, să abordăm lucrurile dintr-o perspectivă nouă, aceea pe care Nodul Nord astrologic ne-o descrie prin simbolistica sa.

Subiectul Nodurilor Lunare este unul dintre cele mai interesante care apar în cadrul consultațiilor. Odată discutată axa Sud-Nord specifică hărții natale a clientului simt cum i se luminează fața, parcă e străpuns de o energie ce-i dă o putere enormă și îl motivează să facă acele acțiuni care îl aduc mai aproape de misiunea sa de viață. Își înțelege trecutul și rolul experiențelor anterioare în ecuația drumului ales de propriul suflet, își înțelege anumite trăiri, reacții, comportamente. Și, cel mai important, obține o validare a ceea ce vocea interioară îi șoptește (uneori chiar urlă) și anume că e nevoie să facă anumite schimbări de direcție, de abordare, că e nevoie să iasă din zona de confort și să-și dea voie să facă lucrurile în mod diferit*.

* Dacă îți dorești să afli mai multe despre axa ta personală de destin, te aștept să te programezi la o consultație individuală, AICI

Nodurile Lunare în harta colectivă a omenirii

Aici voiam să ajung. Dacă Nodurile Lunare din astrograma natală se înțeleg mult mai bine printr-o discuție privată și o analiză mai complexă ce include casa astrologică în care se află, guvernatorii celor două semne în care se află Nodul Nord și Nodul Sud dar și harta natală per ansamblu, Nodurile Lunare în tranzit pe cerul nostru, al tuturor, sunt o energie care ne impactează pe toți, din care toți avem de învățat. Și la acest nivel, al societății, am observat că ies la lumină temele Nodului Sud prin tot felul de evenimente destabilizatoare. Ni se arată mai pregnant niște situații care sunt definitorii pentru ceea ce nu merge bine pentru noi toți.

De exemplu, în pandemie, Nodul Sud a fost în Săgetător. Vă amintiți probabil discuțiile interminabile în contradictoriu, fiecare susținându-și cu ardoare și vehemență propriul ADEVĂR, vă amintiți câtă FILOSOFIE și câte povești în jurul măștilor, vaccinului, LIBERTĂȚII de mișcare. CIRCULAȚIA ÎN AFARA GRANIȚELOR era oprită, SISTEMUL JURIDIC, legile erau discutate la televizor și multe erori judiciare s-au produs. Toate acestea (scrise cu majuscule) sunt teme ale Săgetătorului. Nodul Nord însă, zodia opusă – Gemenii – ne cerea să lăsăm deoparte discuțiile abstracte, să ne adaptăm la noua situație de fapt, să fim flexibili, să comunicăm „altfel”, să scriem, să vorbim în mediul online și să ne preocupăm de mediul apropiat (bloc, vecini, familie) în detrimentul călătoriilor pe distanțe lungi. Am învățat cu toții multe atunci, mai ales despre tehnologie și ne-am conectat diferit față de tot ceea ce trăisem până atunci. Pentru mulți a fost un salt informațional, lucrurile pe care le credeam complicate și destinate doar unora foarte inteligenți (energie de tip Săgetător) au devenit accesibile pentru marea masă (chiar și bunicii noștri au învățat să navigheze pe social-media). Totuși, vă amintiți cât de greu ne-a fost, cât s-au opus unii, cât au cârcotit, cât au sperat că viața va reveni la ceea ce a fost înainte de pandemie (unii și acum mai sunt în acel punct)? Această rezistență este specifică temei despre care vorbim în acest articol – drumul de la Nodul Sud la Nodul Nord. Avem rezistență și când vorbim de propriul drum și când vorbim de drumul nostru colectiv.

A urmat apoi, din ianuarie 2022 până în iulie 2023, Nodul Sud în Scorpion. Tocmai când ne bucuram că am scăpat de pandemie, a început războiul. Și în Ucraina, dar mai ales în sufletele noastre. Se zice că precum în cer, așa și pe pământ, precum în interiorul nostru, așa și în exterior. Războiul de la televizor este doar o oglindă a ceea ce este între noi, o luptă permanentă între ego-uri, iar sufletele noastre plâng după pace. Citeam deunăzi postări ale unor oameni înverșunați pe milioanele de oameni care aleg să se ducă la filmul Barbie, vă dați seama? Se epuizaseră toate subiectele de conflict.

Nodul Sud în Scorpion a avut rolul de a scoate partea întunecată a sufletelor noastre la lumină. Traume, depresii, subiecte tabu au început din ce în ce mai mult să fie devoalate, atașamente, manipulări, lupte pentru putere. Nevoia de a poseda prin dominare, prin șantaj (amintiți-vă sancțiunile economice și amenițarea cu închiderea conductelor de gaze). Scandalurile sexuale (îmi vine acum cel mai proaspăt exemplu cazul fraților Tate), falimentul unor bănci importante și crizele pe piețe financiare, creșterea dobânzilor și îngreunarea obținerii creditelor bancare. Toate acestea sunt subiecte ce țin de arhetipul Scorpionului. Și, nu în ultimul rând, fenomenul cu cea mare însemnătate care s-a petrecut la nivel de umanitate este faptul că oamenii au început să-și privească adânc în suflet, să se uite cu curaj la cele mai profunde dureri și răni dobândite fie în copilărie, fie în relații disfuncționale sau toxice sau pur și simplu moștenite la nivel de ADN prin transmitere transgenerațională. Terapiile de tot felul au fost îmbrățișate la nivel macro, poate nu întotdeauna în cele mai integre, asumate și profesionale moduri, dar deschiderea către abordarea ființei cu ajutorul unui limbaj spiritual s-a produs.

În tot acest timp, lecția umanității a fost să învețe lecția Nodului Nord, aflat în Taur, zodia opusă Scorpionului. Atât de mult am obosit din cauza frământărilor interioare încât sufletul nostru a tânjit după simplitate, după micile bucurii ale vieții. Și dacă până acum am considerat că micile răsfățuri ne sunt foarte la îndemână și ni se cuvin, iată că dintr-o dată, resursele noastre au început să fie mai atent drămuite. Ne-am trezit că felul cum muncim nu este suficient de eficient încât să producă pentru a acoperi noua realitate financiară. Mulți au avut tot felul de revelații despre tot felul de talente și abilități de care nu au fost conștienți până acum și, de voie – de nevoie – au început să le fructifice. Business-urile s-au recalibrat, au fost forțate să găsească metode mai eficace pentru a obține profit. Susținut de Uranus care se află în Taur din 2018, Nodul Nord în Taur a contribuit la un salt imens în ceea ce privește tehnologizarea afacerilor și digitalizarea operațiunilor care înainte erau realizate de oameni. Pe de cealaltă parte, din ce în ce mai mulți oameni conștientizează că este nevoie să se susțină pe propriile picioare fără a se baza pe resurse externe. Să se valorizeze la potențial maxim în cel mai realist și practic mod. Să-și construiască o fundație solidă din care să producă resurse pentru a-și bucura simțurile și a-și satisface micile plăceri ale vieții.

Nodul Nord în Berbec, lecția colectivă a umanității pentru următoarele 18 luni.

Din 12/17 iulie 2023 axa Nodurilor lunare și-a schimbat traiectoria. Nodul Sud este acum în Balanță iar Nordul în Berbec. Pe nesimțite, focusul se schimbă. După ce am săpat în interior și am scos la lumină un bagaj karmic de care, cu ajutorul diverselor terapii sau pur și simplu prin conștientizări, ne-am mai despovărat, acum a sosit vremea să vedem cine suntem. Cine suntem cu adevărat, care este identitatea noastră curată, individualitatea noastră autentică. Nodul Sud în Balanță pune degetul pe situațiile în care sinele nostru este înnăbușit, în care nu ne vedem în deplină putere, nu ne simțim compleți ci avem nevoie de validarea, aprobarea sau sprijinul cuiva. Avem de conștientizat situațiile în care suntem dependenți de altcineva iar deciziile le luăm având în subsidiar o voce care ne șoptește: „Da, dar ce-o să zică X?” „Nu pot să fac cum mi-ar plăcea, pentru că se supără Y”.

În primii mei ani de trezire la mine era: „ehh, dar cum să plec o zi întreagă la un curs (pe care mi-l doream enorm) – o să se aleagă praful de restaurant, și ce-o să zică soțul, și cum să las copilul atâta timp cu bunica…” Și pretextul pe care mi-l spuneam în minte era că eu sunt un om extraordinar și mă sacrific pentru copil/soț/restaurant și nu am cum să las totul baltă și să fac ceva ce până la urmă nu e atât de important, e doar un moft – deși sufletul meu tânjea să iasă din rutină, să audă altceva, să învețe ceva nou, să schimbe perspectiva… Ce am conștientizat până la urmă era că nu făceam toate acestea pentru că-mi doream să fiu martiră, că intențiile mele nu erau atât de nobile încât să mă sacrific pentru ceilalți. În spate se afla de fapt o nevoie de a menține lucrurile pe pace, de a nu stârni eventuale furtuni care să aibă ca rezultat pierderea confortului personal. Era de fapt despre mine, despre lipsa de curaj și încredere că eu aș fi capabilă să mă descurc și singură în cazul în care partenerul s-ar supăra și mi-ar tăia din avantajele unei vieți stabile.

Despre asta este și Nodul Sud în Balanță pe care-l traversăm până în ianuarie 2025. Despre cum închidem ochii la propriile nevoi pentru a nu perturba un status-quo în care ne complacem. Despre cum trăim visul altora și ne percepem ca fiind parte a unui întreg în care mai este cineva, pentru că nu putem funcționa de sine stătători. Despre cum pretindem ca altcineva să se ocupe de fericirea noastră și să ne ofere ceea ce ne lipsește. Sau cum nu ne putem vedea linia de demarcație a propriei ființe pentru că ne vedem în simbioză cu alte persoane (nu neapărat partenerul de viață, e vorba de toate tipurile de relație: de business, relația părinte-copil, de colaborări de tot felul). Cu Nodul Sud în Balanță ni se arată acele situații în care pretindem că este totul bine și ne simțim vinovați sau rușinați de orice sentimente negative pe care le avem.

Cu Nodul Sud în Balanță e posibil ca multe relații să se încheie. Dar nu înseamnă că trebuie să renunțăm și să fugim la orice mică neînțelegere. Nodul Sud în Balanță vine la pachet și cu abilități de negociere, cu diplomație, cu o capacitate de a lua în considerare și punctele de vedere ale celuilalt, de a asculta toate versiunile unei situații. E posibil să constatăm că lanțurile ni le-am pus singuri, nu persoana cu care trăim în co-dependență. Din comoditate. Dintr-un respect de sine scăzut și neîncredere în propria persoană. Din lipsă de curaj. Iar aceste 18 luni cu Nodul Nord în Berbec sunt intervalul perfect pentru a ne descoperi curajul de a ieși din zona de confort și a face alegeri în acord cu dorințele sufletului, fără a mai da atâta importanță vocii care ne șoptește că se supără Cutărescu. Vom avea de învățat să fim adevărați în relațiile noastre, să fim autentici, să dăm jos masca ce însoțește compromisul. Același principiu ca în avion, când părintele e cel care-și pune primul masca de oxigen și abia apoi o pune copilului mic. În primul rând EU trebuie să fiu bine, pentru ca NOI să fim bine.

Nodul Sud în Balanță va aduce multe discuții. Mulți se vor așeza la masă și vor avea în sfârșit acel dialog de care au fugit mult timp. Sunt cupluri, parteneriate în care cei doi nu și-au spus niciodată off-urile. Au trăit rutina zilnică în viteză, s-au refugiat în „treburi” și au evitat constant să-și deschidă sufletul unul altuia. E posibil ca aceste discuții să escaladeze, să se încingă, dar nu ar trebui să fugim la prima scânteie. E normal ca unele frustrări acumulate de-a lungul timpului să iasă cu ceva agresivitate la lumină. Poate cu furie. Dovada supremă de iubire și înțelepciune este să putem sta în prezența furiei partenerului, sigur, fără a ne transforma în cal de bătaie. Conștient, cu generozitate. Nodul Nord în Berbec ne poate „căli” în a nu mai fi atât de sensibili la prima ridicare de ton, la prima manifestare mai înfierbântată. Berbecul îmbrățișează confruntarea, îi place să fie în mijlocul acțiunii, ne se ferește, ci simte că trăiește. Adrenalina este motorul energiei Berbecului, iar acum avem de învățat cu toții să nu fugim atunci când lucrurile devin mai înflăcărate, să primim și adevărurile crude, chiar dacă nu sunt împachetate atât de frumos. Acum ies la lumină acele situații pe care le-am îmbrăcat în poleială doar pentru „a da bine în fața lumii”, acele relații în care cei doi parteneri trăiesc împreună o iluzie, o piesă de teatru, pentru că nu pot renunța la imaginea perfectă pe care și-au creat-o (în social media, în fața prietenilor, a familiei, etc). Și, da, din unele relații chiar e nevoie să plecăm. Acolo unde, oricât de mult ne-am implica, rămânem nevăzuți, nevalorizați, neapreciați, unde relația este de fapt un joc de putere care satisface pe moment ego-ul, dar ne sleiește de energie, de fapt.

Nativii Berbeci din preajma noastră, surse neprețuite de inspirație

În acest an și jumătate ne ajută mult să avem prin preajmă Berbeci. Acele izvoare nesfârșite de energie și entuziasm, Berbecii veritabili pe care îi invidiem că au timp să se ocupe de ei înșiși, că își trăiesc viața pe cât de bine pot ei, că se aruncă în experiențe care îi hrănesc fără să își facă tot felul de gânduri despre ce va zice lumea. Acești oameni ne vor fi inspirație și nu înseamnă că dintr-o dată ne vom transforma în monumente de egoism și nepăsare față de cei din jur. Nu despre asta este vorba. Ci despre a învăța să ne ascultăm sufletul, dorințele, de a ne da șansa să ne împingem limitele și a ne descoperi esența noastră creatoare. Pentru că individualitatea noastră este de milenii încapsulată în frici, în norme sociale (domeniul Balanței), în nevoia de a ne alinia la ceea ce ne-a fost inoculat prin programe mentale încă din copilărie. Este vremea să eliberăm EROUL interior, să-i dăm aripi să zboare și să se manifeste. Să ne eliberăm din lanțurile nevoii de a fi salvat, protejat, coordonat, validat. Este timpul asumării propriei vieți și pentru mulți a descoperirii propriului sine. Iar acest proces va fi deranjant pentru mulți, șocant, dar în final inspirațional. Așa cum pentru mine lucrurile s-au așezat chiar dacă am avut până la urmă curajul să merg la primul curs de dezvoltare personală. Nu s-a prăbușit lumea, așa cum credeam. Abia ceilalți și-au găsit puterea de a se descurca fără mine. Pentru că prin „jertfa” mea îi țineam pe cei dragi în neputință, în iluzia că nu pot face nimic singuri. Iar eu am descoperit în mine comori de care nu aș fi aflat dacă aș fi ascultat vocea care mă ținea pe loc. Așa și acum, pentru noi toți: avem în interior tezaure neexplorate încă, avem o sursă de energie inestimabilă, gata să țâșnească în lume și să strălucească.

Din punctul de vedere al astrologiei mundane. Impactul asupra României.

Este o perioadă de reconfigurare a tuturor relațiilor. Și la nivel global, alianțele de tot felul (UE, NATO, ONU, parteneriate economice, înțelegeri comerciale) vor cunoaște diverse crize în care rolul individual al fiecărui membru va fi reevaluat. Unele țări își vor da seama că parteneriatele respective nu le mai sunt utile, că au mai mult de pierdut decât de câștigat, unele vor deveni conștiente că se descurcă mai bine singure decât să adere la un lung șir de compromisuri doar pentru că au impresia că nu se pot apăra singure. Altele vor pretinde noi drepturi, mai multe avantaje sau pur și simplu recunoașterea valorii personale în cadrul alianței. Posibil să se discute și despre menținerea individualității culturale, a valorilor care fac fiecare țară unică și să iasă la lumină acele strategii prin care țările sunt obligate să se uniformizeze, să renunțe la esența tradițiilor și a caracteristicilor naționale.

În harta României (calculată la momentul nașterii ei de la 1 decembrie 1918 pe sistemul de case Placidus), până în iulie 2024, Nodurile tranzitează casele 2-8, iar din iulie 2024 până în ianuarie 2025, casele astrologice 1-7.

Nodul Sud în Balanță în tranzit în casa astrologică a 8-a a României are rolul de a pune degetul pe situațiile în care țara noastră se bazează pe resursele partenerilor externi de care, posibil, nu ne vom mai putea folosi în această perioadă cu prea mare ușurință. Visul banilor din PNNR probabil că va rămâne doar un vis iar banii pe care românii din străinătate îi trimit în România vor fi mai puțini ca niciodată. Luna octombrie 2023 va fi un punct critic în destinul României având în vedere că Nodul Sud în Balanță va fi conjunct cu Luna Neagră natală a României iar Eclipsa de Soare în Balanță se va produce tot în casa a 8-a. Posibil să fim impulsionați să ne reevaluăm parteneriatele (interne și externe), moment în care vom vedea cât de mult am cedat din puterea personală a țării pentru unele beneficii. Am putea afla despre tot felul de jocuri de culise care s-au petrecut cu mult timp în urmă, în termeni istorici, având în vedere simbolistica karmică a Nodului Sud și a Lunii Negre. Investițiile străine, impactul financiar al conflictelor externe, mortalitatea, chestiuni legate de cimitire, serviciile funerare, autoritățile fiscale, impozitele, blocajele de fonduri și, în general, crizele legate de resursele externe vor fi titlurile știrilor la televizor.

Dar, așa cum am văzut mai sus, întotdeauna există o luminiță la capătul tunelului, reprezentată de Nodul Nord. El tranzitează casa a 2-a astrologică a României până în iulie 2024. Toate frământările sociale expuse mai sus au ca rol găsirea curajului de a ne baza pe resursele interne și a le folosi cât mai eficient posibil. Acelea abandonate, uitate, lăsate în paragină. De voie, de nevoie vom avea oportunitatea de a descoperi plăcerea de a construi fundații solide cu propriile puteri, fără ajutor din afară, ajutor care ne-a subjugat, de cele mai multe ori. Poate că va fi nevoie să luptăm pentru propriile resurse, să fim ceva mai curajoși în a ne expune punctul de vedere. Producția industrială națională poate cunoaște un avânt interesant, resursele și bogățiile naționale pot fi subiecte de dezbatere dar și de făcut primii pași pentru a le utiliza în propriul interes.

Din iulie 2024 până în ianuarie 2025, axa Berbec-Balanță va tranzita casele 1-7, astfel că Nodul Sud în Balanță în casa 7 va scoate la lumină acei parteneri ai României față de care ne situăm pe picior de inferioritate, acele parteneriate externe, tratate, acorduri în care suntem complet dezavantajați. Casa a 7-a mai este și casa dușmanilor, a conflictelor și războaielor, rămâne de văzut cât de mult Nodul Sud va scoate aici la lumină.

În cealaltă polaritate, Nodul Nord în Berbec în tranzit în casa 1 astrologică a României, poate fi un indiciu că România va trece în următoarele luni prin experiențe ce-i vor modifica identitatea națională, ceva nou e posibil să descoperim despre noi, ca nație. Poate vom fi mai curajoși să ne arătăm lumii așa cum suntem iar lumea ne va percepe diferit față de cum a făcut-o până acum. Posibil să ne regăsim încrederea în sine, spiritul de inițiativă și acel pionierat pe care unii ca Henri Coandă, Traian Vuia sau Aurel Vlaicu l-au demonstrat cu mulți ani în urmă. N-ar fi prima dată când România face ceva relevant și important pentru prima oară în lume. De exemplu, Timișoara a fost primul oraș iluminat electric din Europa. Întâmplător (sau nu), Nodurile lunare erau atunci, în 1884, tot pe axa Berbec-Balanță, dar invers față de cum sunt ele în perioada pe care o analizăm. Poate am putea să lăsăm deoparte spiritul critic față de propria țară și față de concetățeni, atât de des invocat în interacțiunile noastre zilnice, astfel încât să ne dăm șansa de a descoperi noi fațete ale identității noastre naționale de care putem fi mândri.

Nodul Sud și influența asupra generației cu Pluto în Balanță în astrograma personală.

O mare parte din cei care citiți acest articol, aveți în harta natală Pluto în Balanță. Dacă ești născut(ă) între:

  • 5 Octombrie 1971 – 17 Aprilie 1972
  • 30 Iulie 1972 – 5 Noiembrie 1983
  • 18 Mai 1984 – 28 August 1984

atunci Pluto, planeta transformării, a morții, regenerării și renașterii se află în astrograma ta natală în semnul Balanței. Suntem generația care are rolul de a transforma relațiile, patternurile legate de ceea ce înseamnă parteneriate. Nu întâmplător suntem campioni la divorțuri și trăim o adevărată criză a relațiilor dar și o revoluție în acest domeniu. Suntem într-o căutare a puterii personale în relații, dar și într-o dorință de rupere de atașamente toxice. Suntem generația care lucrează la echilibrarea forțelor dintre parteneri, căutăm să abordăm relațiile dintr-o perspectivă mai echitabilă, mai justă.

Fiecare dintre nativii născuți în perioadele menționate, vor avea un interval de aproximativ o lună (care lună mai exact – depinde la ce grad astrologic îl au pe Pluto în harta natală) în care Nodul Sud în tranzit va fi conjunct cu Pluto natal în Balanță. Ne putem aștepta la revelații uriașe, la secrete ascunse de partenerii noștri (sau de noi înșine) care ies acum la lumină, infidelități, trădări, subiecte legate de sex și intimitate despre care nu s-a vorbit niciodată. Pot fi încheieri de contracte relaționale la nivel de suflet, karmice, pot fi momente de sfârșit care se simt foarte dureroase și de care ne desprindem cu greu. Dar eliberarea se va produce în mod inevitabil, ca un rezultat al voinței divine. Relațiile în care nu se renunță la raporturile de putere inechitabile, cele în care cei doi nu se mai află pe aceeași lungime de undă își vor încheia misiunea. Misiunea acestor relații lor a fost de descoperire de sine, de oglindire, de a ne regăsi esența, nu au fost nicidecum în van.

Concluzii

E despre noi în următoarele 18 luni, despre fiecare individ în parte. Despre cum putem fi o variantă mai bună care să ne aducă satisfacție și, ca efect al împlinirii personale, despre cum să fim mai buni în relațiile noastre. E despre autenticitate, curaj, dorințele adevărate ale sufletului și bucuria de a le pune în mișcare, a le manifesta. E despre asumarea responsabilității în ceea ce privește propria fericire și abilitatea de a funcționa independent în lume. Despre a fi noi înșine în relațiile și parteneriatele noastre, fără măști și compromisuri.

Follow us

Share the (In) joy!

Comments (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scanări anterioare