Scriam în articolul despre anul 2023 despre domeniile pe care tranzitul lui Saturn în Pești le va pune sub lupă – link aici. Unul dintre ele este cel al substanțelor care provoacă dependență, atât droguri cât și medicamente. Nu numai în 2023 subiectul va fi unul de larg interes ci și până în februarie 2026. Atunci Saturn va părăsi semnul Peștilor și se va întoarce abia peste 28 de ani.
Netflix are acum un nou film despre practicile complet lipsite de integritate ale companiilor farmaceutice, „Dealeri de durere”, cu o Emily Blunt de excepție. M-au mai impresionat „Cazul Theranos” și „În Sevraj”, ambele pe pe Disney+.
Chiar și după câțiva ani buni de studiu a astrologiei, nu încetez să mă mir de felul în care poziția planetelor în zodii reflectă mersul lucrurilor aici, pe Pământ. Încă nu pot să zic că planetele ne „influențează”, asta e treaba unora mai avansați decât mine, dar cu siguranță oglindesc evenimentele pe care le experimentăm, validând principiul din astrologie și nu numai, pe care-l iubesc, „Precum în cer, așa și pe Pământ!”
Peștii guvernează domeniul substanțelor halucinogene, al medicamentelor, al tuturor ingredientelor pe care suntem tentați să le folosim pentru a evada din realitatea care ni se pare mult prea crudă și insuportabilă. Saturn în Pești are rolul de a ne readuce cu picioarele pe pământ, de a ne forța să acceptăm viața cu tot ce are ea: bucurie, iubire, plăcere, dar și durere, tristețe, depresie, jale, nedreptate și câte și mai câte. Este un factor care ne împinge să ne amintim de responsabilitatea pe care o avem față de propria viață, față de momentul de dinaintea întrupării, când sufletul nostru a primit de la divinitate șansa experienței pământene.
Desprinderea de adicții este o misiune aproape imposibilă fără ajutor. Aici intră în acțiune o altă fațetă a energiei Peștilor, aceea a empatiei, compasiunii, implicării în ajutorarea semenilor, fără judecată și dispreț. Să ne fim aproape unii altora în momente în care am prefera să nu mai fim aici, să ne susținem și să ne punem în serviciu măcar cu o vorbă bună, cu o strângere de mână sau cu o îmbrățișare… sunt câteva din lucrurile pe care, uneori, e nevoie să le facem.
Lasă un răspuns