|      |   Despre noi   |   Scan the sky
Coș   |    Cont utilizator   |    Contact

5 uleiuri esențiale pentru tumultul sfârșitului de an


Alice Panțâru

Autor

Publicat

19/10/2022

Vizualizări

Ultimele luni ale anului 2022 sunt marcate de evenimente astrale cu o încărcătură emoțională extrem de intensă. Schimbările declanșate în această perioadă sunt parte din marele val al transformărilor istorice prin care trece omenirea în acest deceniu. Suntem norocoși să trăim aceste vremuri în care, vrem – nu vrem,  suntem într-un roller-coaster emoțional al cărui scop final este evoluția și progresul, dar trebuie să recunoaștem că uneori ne simțim copleșiți. Viteza cu care se desfășoară viața noastră, evenimentele neprevăzute, întâmplările care ne deschid ochii către răni și tipare nocive de comportament, tot acest proces de autocunoaștere și vindecare pe care ni l-am asumat ne poate împovăra. Ce am învățat din propria experiență este nevoia de blândețe față de propria persoană dar și de îngrijire.

În ultimii ani uleiurile esențiale mi-au fost parteneri în această călătorie personală, un fel de tămăduitori ai sufletului, de conexiune cu natura, cu spiritul pământului care este atât de generos să ne ofere aceste daruri neprețuite. De aceea vă propun câteva uleiuri care vă pot sprijini emoțional în tumultul acestui sfârșit de an, pe care le-am ales pentru acest articol tocmai pentru că le folosesc uzual și funcționează pe palierele descrise mai jos și uneori chiar neașteptat, pentru cu totul alte frământări decât indicațiile clasice.

Vă rog să luați în considerare faptul că acestea nu sunt recomandări medicale, nu au rolul de a diagnostica, trata, vindeca sau preveni orice boală. Consultați medicul înainte de folosire. Dacă aveți alergie la oricare component din compoziție nu folosiți aceste produse.

Informațiile sunt extrase din cartea MODERN ESSENTIALS – The Complete Guide to the Therapeutic Use of Essential Oils.

  1. Balance – disponibil atât în sticluță de 15ml cât și sub formă de roll-on 10ml.

Aroma caldă lemnoasă a amestecului Balance doTerra creează o senzație de calm și pace, fiind fabricat dintr-un amestec de molid, lemn de Ho, tămâie, mușețel albastru marocan, mușețel roman și ulei de cocos fracționat. Balance este foarte bun pentru împământare, conferă un sentiment de stabilitate și încredere și ne ajută să ne deschidem în a realiza acel echilibru sănătos între a da și a primi. Balance poate lucra foarte bine pe blocajele emoționale, anxietate, hiperactivitate, confuzie, frică, iar efectele cele mai bune le are prin aplicarea uleiului pe tălpi, inimă, încheieturi, plexul solar.

Amestecul de uleiuri esențiale Console face parte din gama dōTerraEmotional Aromatherapy, special concepută pentru susținerea și gestionarea emoțiilor, fiind un bun ajutor în promovarea sentimentelor de confort și speranță în momentele grele din viață.

Acesta conține uleiuri esențiale de tămâie, paciuli, ylang ylang, amyris Bark, lemn de santal și trandafir și este creat să ofere speranță și încredere în momentul în care în viața ta se produce un dezechilibru, pierzi o persoană dragă sau închei o relație.

Uleiul esențial de Neroli Touch doTerra este derivat din florile copacului bitterorange (portocală amară) și este folosit încă din vechime de către egipteni, fiind apreciat pentru atributele sale de vindecare a minții, corpului și spiritului.

Folosit în aromaterapie, Neroli contribuie la stabilizarea emoțională, la crearea unei stări de liniște, calm și optimism. Poate fi folosit pentru sănătatea digestivă, inhibând dezvoltarea bacteriilor, infecțiilor, paraziților și virușilor. Poate fi de ajutor în ameliorarea anxietății, depresiei, reglarea ritmului cardiac, insomniei, problemelor de circulație. Este un bun partener și în ritualul de cosmetică, fiind de ajutor împotriva ridurilor și cicatricilor.

Serenity are un efect puternic asupra minții și inimii. Este un amestec ce ajută la calmarea emoțiilor negative, anxietate și stres. Serenity susține persoanele ce suferă din cauza minții super reactive încărcate cu responsabilități și griji, intervine să calmeze mintea și să aducă liniște.

Serenity doTerra Restful Blend combină o listă impresionantă de uleiuri esențiale: lavandă, lemn Ho, cedru, ylang-ylang, măghiran dulce, mușețel roman, vanilie, vetiver, santal hawaian. Cel mai des este utilizat în difuzorul de uleiuri înainte de somn, fiind recomandat în insomnie datorită faptului că este de ajutor în calmarea tensiunii acumulate peste zi și are un ușor efect sedativ.

Deși utilizarea principală a iasomiei este pentru susținerea echilibrului hormonal feminin, fiind prețuită de femei din cele mai vechi timpuri pentru parfumul încântător cu tentă afrodisiacă, iasomia poate ajunge în cele mai adânci straturi ale sufletului, deschizând poarta emoțiilor bine ascunse. Jasmine poate fi folosit în perioadele în care relația de cuplu este pusă la încercare, perioadele în care ne simțim apatici, fără motivație, nepăsători și chiar ca și parfum corporal care ne sporește sentimentul de atractivitate. Jasmine este unul dintre cele mai scumpe uleiuri, pentru fabricarea unui litru de ulei fiind necesară prelucrarea a 1000 de kg de flori de iasomie. Numită în India “Regina Nopții”, iasomia este un facilitator nemaipomenit când vine vorba de creșterea puterilor intuitive.

Ca de fiecare dată, recomandarea mea este să vă creați un cont doTerra, în acest caz putând să beneficiați de avantaje multiple prin acumularea de puncte LRP cu care puteți achiziționa alte uleiuri. Dacă doriți acest lucru, îmi puteți scrie pe adresa contact@injoy.ro și vă pot îndruma. Dacă nu doriți să deveniți membri doTerra dar totuși vreți să achiziționați ocazional uleiuri, atunci sunteți în locul potrivit. Uleiurile sunt autentice, prețurile foarte avantajoase iar costurile cu transportul sunt mai mici.

Deși titlul vorbește de tumultul sfârșitului de an 2022, luați în considerare că 2023 este o continuare a perioadei fulminante pe care am început-o în 2020 și va fi poate chiar mai intens decât acești ultimi ani. Așadar, aceste molecule organice îmbuteliate în sticluțele de uleiuri esențiale ne pot fi aliați de nădejde pentru mult timp de aici încolo, alături de alte terapii și instrumente holistice pe care le alegem pentru starea noastră de bine.

Follow us

Share the (In) joy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scanări anterioare