|      |   Despre noi   |   Scan the sky
Coș   |    Cont utilizator   |    Contact

5 daruri cosmice ale weekendului 16-18 ianuarie


Alice Panțâru

Autor

Publicat

16/01/2026

Vizualizări

Capricornul știe: când totul se aliniază, nu stai pe gânduri. Acționezi! Profiți!

Capricornul e ambițios, da. Dar nu aleargă după orice oportunitate. El așteaptă momentul potrivit. Și când apare, îl prinde cu ambele mâini – cu agendă, listă de obiective și poate și cu un termos de cafea.

Și ghici ce? Momentul potrivit e ACUM.

Iata 5 avantaje ale weekendului care urmează, pe care nici Capricornul n-ar fi îndrăznit să le viseze.

1. Duminică avem Lună Nouă în Capricorn

Adică liber la plantat semințe. Dar nu de orice fel. Unele care vor susține o întreagă viață.

Și nu e despre dorințe mărunte sau rezoluții de început de an care se evaporă până în februarie.

E despre planuri mari, proiecte cu greutate, despre autonomie în propria viață și despre acel moment în care spui: „De aici înainte, eu conduc.”

Luna Nouă este momentul ideal pentru a seta intenții. Este începutul unui ciclu, când energiile nu sunt încă direcționate în exterior, ci concentrate în interior – exact ca o sămânță în pământ, care nu a încolțit încă, dar deja conține tot potențialul viitorului.

Este despre maturizare, despre asumarea direcției tale, despre dorința de a lăsa ceva în urmă – nu doar amintiri, ci ceva construit cu cap, inimă și perseverență.

Capricornul nu visează la vârfuri. El urcă. Treaptă cu treaptă. Și știe că fiecare pas contează.

Această Lună Nouă ne invită să ne întrebăm sincer:

Unde vreau să fiu peste un an? Peste cinci? Și ce fac chiar acum ca să ajung acolo?

2. Multă energie de ”Pământ”

– deci nu doar visăm, nu doar setăm intenții, nu doar vizualizăm, chiar putem materializa. Putem face primul pas. Determinarea este mai prezentă ca oricând.

Energia de pământ din acest moment este aur curat.

Anul care a început ne va duce, încet-încet, într-un climat dominat de energia de Aer și de Foc: mai multă viteză, mai multă stimulare, idei peste idei, entuziasm, curiozitate, posibilități.

Sună bine, nu? Și este.

Dar vine la pachet cu agitație, împrăștiere, zgomot, cu acel sentiment că nu mai știi ce e stabil și ce e doar o flacără de moment.

În acest context, energia de pământ a acestei Luni Noi e ca o rară oază de tihnă și concret. E momentul în care poți pune mâna pe ceva real: o decizie, un proiect, o direcție, un angajament față de tine. Nu doar să visezi. Ci să simți că se poate construi. Iar când ”pământul” e de tip Capricorn, vorbim despre ceva și mai prețios: durabilitate, forță, bază solidă, valoare care rezistă în timp.

Nu e o energie pentru improvizații. E o energie pentru ceva ce vrei să existe și peste ani. De aceea acest moment contează. Pentru că în curând vom alerga din nou.

Dar acum avem ocazia rară să ne așezăm așa… în tihnă, cu o seriozitate din aceea nu prea romantică, dar folositoare când vrei să creezi ceva important în existența ta.

Și o să ziceți, cei care intrați mai rar pe pagina mea:

– ”Dar ce-mi pasă mie domn’le de Capricorn, eu nu sunt Capricorn….”

O să-ți răspund:

Ba da, undeva în energia ta ai și tu acest arhetip. Așa cum ai toate cele 12 arhetipuri în tine. Intr-o zonă a vieții ești și tu puțin (sau mai mult) Capricorn. Iar această Lună nouă o activează. Acolo plantezi semințele. Acolo ești arhitect. Și ai șansa în acest weekend să te așezi la masa cu instrumente de proiectare să-ți creionezi un plan de viață nouă.

3. Uranus în Taur susține Luna Nouă printr-un trigon de toată frumusețea

… și spune clar: „Nu mai pune pe listă obiectivele pe care le-ai tot pus în ultimii ani. Se schimbă regulile jocului, trebuie să schimbi și tu perspectiva”

Capricornul și Taurul sunt, în mod natural, conservatori. Preferă siguranța, pașii mici, testele în timp. Și la o Lună Nouă în Capricorn, am putea fi tentați să punem pe listă aceleași obiective pe care le bifăm de ani, conform tradiției: carieră, performanță, rezultate, aplauze.

Dar… 2026 e un an în care moduri vechi de a funcționa, nu vor mai funcționa. Uranus, pe ultimele grade ale Taurului, în pregătiri de salt în zodia alăturată, Gemeni, ne transmite că rețetele vechi au expirat. Uranus – adică schimbarea bruscă, adevărul crud, upgrade-ul inevitabil – vine cu revoluție, cu schimbare, cu forțarea progresului în viețile noastre.

Dar cel mai important, vine cu ideea că fără o aliniere reală a planurilor de viață la inimă, la suflet, la adevărul nostru interior, compromisul va durea mai tare ca niciodată. Dacă nu vom alege drumul real al inimii noastre, manifestând talentele și abilitățile pe care le deținem cu bucurie și entuziasm, să nu ne mirăm dacă forța uraniană ne va surprinde cu vreun preș tras spectaculos de sub picioare. Și va fi inconfortabil.

Capricornul are standarde înalte. Poate că e momentul să le ridicăm și în privința felului în care ne simțim în viața noastră. Nu doar ce facem, ci cum trăim ceea ce facem.

Poate că munca nu trebuie să doară ca să valoreze ceva.

Poate că nu mai e vorba doar de a urca vârful muntelui, ci de cum ne simțim în fiecare pas urcat.

Poate că progresul înseamnă și modernizarea modului în care muncim, ne raportăm la succes și trăim autonomia.

Prezența lui Uranus în ecuația Lunii noi de duminică este semnul că cei flexibili, adaptabili, deschiși, cei care nu mai vor să se mintă dar sunt dispuși și să facă munca necesară cu disciplină, rigurozitate, perseverență chiar și atunci când doare, vor fi recompensați. Ceva nou și bun răsare la orizont. Poate încă nu vedem exact ce, dar ceva valoros se coace în cuptoarele cosmice.

4. Construcția ta e susținută de forțe invizibile. Chiar dacă nu le vezi, ele lucrează pentru tine.

Această Lună Nouă în Capricorn nu vine doar cu ambiție și planuri scrise pe hârtie. Vine și cu o susținere subtilă, dar puternică: un sextil frumos cu Saturn și Neptun din Pești.

Saturn este guvernatorul Capricornului, deci și al acestei Luni Noi. Și chiar dacă e în Pești – semnul viselor, al intuiției și al credinței – el ne spune că da, putem construi și în ape mai tulburi, dacă ne ancorăm în încredere.

Neptun adaugă ceva ce Capricornul nu prea cere din prima: credință, blândețe, susținere divină. Pentru că, sincer, Capricornului din noi îi place când e greu. E obișnuit să ducă singur, să nu ceară ajutor, să creadă că dacă nu l-a costat sudoare și efort, atunci n-are valoare. Știu foarte bine cum funcționează asta – am Luna natală în Capricorn și ani de zile am simțit că trebuie să le fac singură pe toate, să nu cer, să nu deranjez, să demonstrez că pot.

Dar realitatea e că unele lucruri nu trebuie să doară ca să fie valoroase. Pot fi și blânde. Și ghidate. Și inspirate.

Saturn și Neptun în Pești ne reamintesc că susținerea nu vine doar din forță, ci și din încredere. Că putem construi solid și fără să ne simțim epuizați sau singuri. Că drumul nu e doar despre ambiție, ci și despre a ști că nu suntem singuri în construcția asta.

Dacă până acum am vorbit despre structură, plan, asumare și viziune, acest aspect vine să aducă un fel de liniște lăuntrică. Nu ești singur. Ce construiești contează. Și da, în mod misterios, ești susținut. Poți să mergi cu încredere înainte, chiar dacă nu vezi tot drumul.

Pentru că drumul ăsta e al tău. Și cineva, acolo sus, merge cu tine.

5. Ultimul dar? Un spațiu ghidat, în care să-ți asculți viața. Cu mine, duminică.

E duminică dimineață, într-un weekend friguros – exact genul de moment în care introspecția prinde rădăcini. Nu trebuie să ieși din casă. E online, cald, liniștit, și te așteaptă un spațiu în care ne uităm împreună la ce vrei să crești în viața ta.

Eu nu vin cu rețete. Vin cu o sinteză – după ani de învățat și trăit astrologia. Tu vii cu deschiderea. Eu vin cu întrebările potrivite. Și împreună, desenăm o direcție care să te susțină cu adevărat.

Vezi exact:

  • Ce casă din harta ta e activată?
  • Ce temă majoră e gata să înceapă?
  • Unde ai spațiu real să pui o fundație nouă: bani, carieră, relații, familie, valori personale?
  • Cum folosești această energie acum – cu cap, cu inimă și cu claritate?

Capricornul nu face risipă. Când are resursele potrivite, le folosește. Cu seriozitate, dar și cu bucuria lucrului bine făcut.

Nu trebuie să știi tot, nu trebuie să ai „intenția perfectă”. Doar vino cu inima deschisă. Ne ocupăm împreună de restul.

Duminică, 18 ianuarie 2026, ora 11:00. Dacă vrei să vii, te poți înscrie AICI.

P.S. N-o spun ca astrolog, ci ca om: s-ar putea ca acest moment să fie fix acel mic punct de cotitură care nu arată spectaculos pe dinafară… dar care schimbă ceva înăuntru. Și te pune pe un drum mai al tău.

Follow us

Share the (In) joy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scanări anterioare