Pluto și cuvintele „bucurie”, „entuziasm”, „ușurință” nu prea au cum să stea împreună în vreo propoziție. Poate doar acum, că le-am pus eu.
Pluto lucrează adânc, trece peste măști, peste zâmbetele noastre forțate de nevoia de a place celorlalți, trece peste minciunile pe care ni le spunem, peste poleiala cu care ne învelim umbrele.
Pluto are ca rol progresul, TRANSFORMAREA, eliminarea a tot ceea ce este vechi, murdar, corupt, distrugerea a tot ceea ce este toxic și blocant în a ne trăi viața la cel mai înalt nivel posibil. Și sufletul știe exact ce are nevoie să lase în urmă pentru a-și recăpăta PUTEREA.
Dar la nivel 3D, ne este greu să acceptăm procesul plutonian. Preferăm frivolitatea vieții de zi cu zi, pentru că Pluto ne obligă să ne confruntăm cu frici (actuale sau ancestrale), cu mizeria pe care o ascundem. Pluto scoate scheleții din dulapuri, monștrii de sub paturi…
De ce vă spun toate acestea? Nu ca să vă înfricoșez, doar suntem cu toții în viață, bine-merci, cu Pluto învârtindu-se în jurul Soarelui încă de când ne-am născut noi și sistemul solar. Ci pentru ca să completez spațiul discursurilor astrologice care circulă în spațiul virtual, care-l prezintă pe Pluto ca pe o planetă drăguță, care va aduce în următorii 20 de ani ceva nemaipomenit. Și sigur că va aduce, nu-i nimic de comentat aici.
Ce este de adăugat, este despre călătoria plutoniană către acea transformare măreață, care este extrem de inconfortabilă. Și foarte subtilă. Nu aduce evenimente vizibile, explozive, ci sapă în subconștient, în cotloane ascunse bine. Și, deși rolul lui este să ne facă conștienți de PUTEREA noastră personală pe care am pierdut-o sau cedat-o de bună voie, poate aduce momente în care ne simțim complet lipsiți de putere, în care durerea este profundă, dincolo de remediile omenești.
Pluto în Vărsător va aduce EVOLUȚIE TEHNOLOGICĂ fără precedent! Dar nu înainte de a ne arăta fațeta ei murdară, felul în care ne lăsăm controlați, felul în care ea este nocivă pentru noi. Și stau să mă gândesc la un exemplu la îndemână: cât de fericită sunt de aplicațiile de delivery dar cât de mult mă izolează de lume, de oameni, cât rău îmi face lipsa de mișcare fizică care ar fi presupus să-mi fac singură cumpărăturile… asta ca să nu mai zic cât de absorbită sunt de social media, trasă în mreje hipnotice scrollând ore în șir în loc să fac ceea ce este sănătos pentru viața mea.
Pluto în Vărsător va aduce LIBERTATE, dar nu înainte de mișcări de revoluție uriașe, care vor aduce haos și dezordine. Societatea, lumea în general, se va reconfigura, PUTEREA celor de la vârf se va REDISTRIBUI către mase, dar nu înainte de a vedea forța nocivă a maselor, de spiritul de turmă care nu aduce decât distrugere și exaltare fără substanță.
Pluto în Vărsător va aduce EGALITATE, dar dacă stai bine să te gândești, chiar suntem egali? Cât succes au avut ideologiile comuniste și socialiste?
Pluto în Vărsător va aduce AUTENTICITATE, și nevoia noastră din ce în ce mai pregnantă de a trăi în ADEVĂRUL sufletului nostru, fără închistări de tot felul. Dar cât de autentici putem fi când în spatele minții noastre rulează o frică uriașă de „ce va zice lumea?”, de „dar dacă vor pleca cei dragi de lângă mine pentru că nu mă vor accepta așa?”
Și uite-așa, Pluto va avea treabă cu noi, în toate domeniile guvernate de Vărsător: inovația și tehnologia, drepturile omului, cauze sociale, egalitatea, comunicațiile (aici intră internetul cu toate tehnologiile bazate pe unde de radiație electromagnetică, inclusiv telepatia și comunicarea umană), aviația, comunitățile, grupurile de oameni asociați pe aceleași direcții de interes, științele înalte.
Ha! Vărsătorul guvernează și ASTROLOGIA!!! De când îl aștept aici pe Pluto! De ce? Pentru că aștept o revoluție în acest domeniu. Mă doare când aud expresia „Să vedem ce ne rezervă astrele!” înainte de un horoscop. Simt o cedare a puterii personale. Sunt oameni care vin la consultații să vadă „ce o să li se întâmple”. De parcă eu aș putea ști… Eu consult astrologul, căci da, și eu mă duc la alți astrologi, să văd ce POTENȚIAL energetic există pentru mine, care sunt acțiunile susținute de energia cosmică și care mai puțin, care sunt lecțiile la care e nevoie să mă uit ca să îmbunătățesc felul în care fac alegeri. O să vă invit să vă uitați și voi la ce v-au spus astrologii pe care i-ați consultat, dar foarte onest și profund. V-au spus ceva ce voi nu știați deja, de fapt? Ceva ce în adâncul sufletului voi oricum știați că urmează să se întâmple și cuvintele astrologului doar au validat, au confirmat ceea ce intuiția voastră simțea demult? Ceața, neclaritatea pe care o simțim de multe ori doar amână niște decizii pe care noi știm că trebuie să le luăm.
Așadar, și astrologia își va arăta fațeta nocivă, care are nevoie să fie transformată dar și darurile ei pe care le putem folosi în favoarea noastră astfel încât să facem cele mai bune alegeri pentru viața noastră. Pluto va scoate la lumină felul în care științele ezoterice manipulează și care ne fac să ne cedăm puterea. Vărsătorul guvernează știința, așa că mă aștept și la îmbinarea spiritualității cu știința, iar pe frecvență înaltă, această contopire poate aduce salturi pentru umanitate inimaginabile la acest moment – domeniul sănătății este primul care-mi vine în minte, ca exemplu.
Așadar, azi facem marele pas către o nouă eră! Spiritul nostru va deschide un nou capitol evolutiv, iar călătoria plutoniană este cu aât mai lină cu cât înțelegem că în spatele haosului se află un sens mai înalt, un plan divin care ne ajută din umbră să mergem înainte.
Pe cât de bine vom învăța să navigăm pe frecvențe înalte (nu e mare filosofie să le atingem: practicarea recunoștinței, acceptarea, compasiunea, empatia, iubirea, respirația, ritualuri spirituale), cu atât darurile divine vor fi mai mari.
Și cred că va fi esențial și CURAJUL de a ne uita la ce ascundem în cotloanele subconștientului. Asta am fost și eu provocată să fac cât Pluto a fost în Capricorn care a tranzitat Luna din harta mea natală. A fost cu durere, DAR A MERITAT! Am avut curaj să intru unde a fost mai dureros, dar nu aș fi fost aici, acum, persoana care am devenit, fără acest curaj. Probabil rezonați cu mine cei cu marcaje în Capricorn sau celelalte semne cardinale: Berbec, Rac, Balanță.
Iată ce am pregătit pentru următoarea perioadă, ca susținere pentru această tranziție istorică.
1. Duminica aceasta, pe 24 noiembrie de la ora 11:00, arhetipul Săgetătorului ne va deschide poarta către o nouă viziune de viitor. El guvernează ADEVĂRUL, CUNOAȘTEREA ÎNALTĂ și facilitează o abordare optimistă a vieții. Dacă vrei să vezi cum poți activa în viața ta acest arhetip, cum te poți conecta la o plajă mult mai largă de posibilități decât ai știut că sunt posibile până acum și dacă vrei să te uiți la imaginea vieții tale în ansamblu, dincolo de detaliile sâcâietoare, hai și tu la workshopul dedicat Sezonului Săgetătorului. Mai sunt doar 4 locuri disponibile, și te aștept cu interpretare personalizată pe harta ta natală. Înscrieri, AICI.
2. Pe 15 decembrie – pe Zoom – voi face o incursiune în aromele anului 2025, la ASTRO-TASTE 2025, workshop în care voi dezbate și impactul lui Pluto în Vărsător, la nivel general și personal, pe lângă toate celelalte evenimente astrologice ale lui 2025. La fel, fiecare participant va primi un material scris, cu o interpretare personalizată. Aici mai sunt locuri, dar poți profita acum de reducere pentru înscrierea Early Bird. Uite AICI linkul de înscriere.
3. Pe 22 decembrie – la restaurant Four Seasons – într-o atmosferă vărsătoriană, vom celebra încheierea unui 2024 provocator și vom deschide ușa lui 2025 pentru a-i primi darurile. Aici participarea este fizică, antrenăm mintea, deschidem sufletul, dar și simțurile pământești, pentru că evenimentul are o componentă gastronomică de zile mari. Deja o parte din locuri s-au ocupat, ar fi bine să-ți rezervi locul din timp dacă rezonezi cu invitația mea și mai ales să profiți de prețul Early Bird. Înscrieri, AICI.
Să ne fie transformarea cu ușurință, cu susținere divină și muuultă iubire!
Lasă un răspuns