|      |   Despre noi   |   Scan the sky
Coș   |    Cont utilizator   |    Contact

28 octombrie – „Unicorn Day”


Alice Panțâru

Autor

Publicat

28/10/2024

Vizualizări

Așa a denumit astrologul Molly McCord ziua de 28 octombrie , o zi foarte specială din punct de vedere al așezării stelelor pe cer. E ziua aceea când tot Universul conspiră pentru ca noi să reușim. O zi cu susținere energetică uriașă, în care e bine să fim prezenți, atenți la semne, la ceea ce simțim în corp și să fim deschiși, flexibili, adaptabili.

Dar despre ce e vorba mai exact?

Pe cer se formează o mulțime de aspecte armonioase (trigoane și sextile) între planete lente, cu impact generațional și cele personale, care răspund de viața noastră de zi cu zi, în semne de pământ și apă. Ca și cum toate aceste forțe își dau mâna și cooperează pentru a ne inspira, susține și mângâia.

Cine sunt actorii și care este mesajul lor pentru Pământeni?

  1. PLUTO ÎN CAPRICON – (aflat în ultimele săptămâni în acest semn, urmând ca din 19 noiembrie să intre în Vărsător pentru următorii 20 de ani) – Fii sigur că lumea așa cum o știi acum, se destructurează, piere. Este în firea lucrurilor, nu are rost să te opui. Ia-ți lecțiile ultimilor 15 ani și mergi înainte pe drumul tău, mai înțelept, independent, autonom, integru. Lasă trecutul în urmă, desprinde-te de tot ceea ce nu-ți mai folosește. Vine vremea să reconstruiești, să reorganizezi, să contribui cu ce știi tu mai bine, alături de oamenii potriviți și aliniați la frecvența ta vibrațională.
  2. URANUS ÎN TAUR – Chiar dacă te scot din sărite scoțându-te din zona ta de confort, să știi că o fac spre binele tău cel mai înalt. Nu mă ocup decât de acele lucruri din viața ta care stagnează, te țin pe loc și acolo unde te plafonezi. Te ajut să-ți trăiești viața la potențialul maxim, să progresezi, să îți elevezi sufletul și mintea și să vezi dincolo de ceea ce ai văzut până acum. Ia cu tine lecțiile ultimilor 6 ani, în care ai învățat să te prețuiești la adevărata valoare, să onorezi viața cu tot ce are ea de oferit. Nu-ți face griji, te susțin cu toate resursele de care ai nevoie, doar să ai curajul să fii tu însuți, să fii autentic și întreprinzător.
  3. MERCUR ÎN SCORPION – Acum că te-ai trezit în miijlocul unor astfel de schimbări de anvergură, sunt aici să te susțin cu inspirație, să intuiești pașii pe care îi ai de făcut, să construiești în primă instanță doar mental o strategie de viață pe termen lung. Te ajut să ai o minte pătrunzătoare, puternică. Nu ignora ceea ce simți, pentru că așa îți trimit mesajele potrivite. Nu te speria de adevărurile pe care e posibil să le vezi (în sfârșit) sau de secretele care ies acum la lumină. Sunt parte din proces, fără disconfortul confruntării cu aceste adevăruri ai fi continuat să bagi mizeria sub preș.
  4. LUNA ÎN FECIOARĂ – Bine, bine, schimbăm, progresăm, trecem într-o altă eră, dar cum facem toate aceste lucruri concret, dincolo, de filosofie? De la mine vei primi susținere astfel încât să înțelegi pașii concreți pe care îi ai de făcut pentru ca tu să profiți de energiile astrale. Te ajut să-ți descoperi nevoile reale, să pui la punct detaliile, să planifici, să te organizezi. Te susțin să găsești acel diferențiator și acea abilitate cu ajutorul căreia te poți pune în serviciul oamenilor, astfel încât viața ta să conteze cu adevărat. În același timp te susțin să faci schimbările necesare pentru sănătatea și starea ta de bine. Corpul tău trebuie onorat pentru a susține aceste energii cosmice.
  5. MARTE ÎN RAC – Acum că ai idee despre pașii concreți, eu te ajut să acționezi, să inițiezi. Știu că nu te pot ajuta cu cel mai mare curaj, dar poate că ai nevoie de un ritm mai lent, având în vedere că schimbările sunt atât de mari și profunde. Nu-ți face griji dacă în următoarele luni vei revizui acțiunile, eu voi retrograda și-ți voi da șansa să repari, să reconfigurezi traseul așa cum e potrivit pentru tine, dar și timpul să jelești trecutul, tradițiile și rutina ta de viață veche.
  6. NEPTUN ÎN PEȘTI – „Totul e perfect în întreaga creație”. Nu-ți mai face griji și ai încredere în planul divin. Te susțin cu forțe nevăzute să navighezi în această călătorie, trebuie doar să dai drumul, să te detașezi de frică, să (te) ierți, să curgi în fluxul vieții. Ești parte a unui plan mai mare, ai încredere în proces.

Profitați de magia zilei, nu o lăsați să treacă pe lângă voi și să stați pe pilot automat. Luna a intrat deja în Fecioară, dar spre seară va ajunge la gradele optime de conectare cu celelalte planete. Cum e la voi, se simte energia binevoitoare?

Follow us

Share the (In) joy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scanări anterioare