O carte întreagă s-ar putea scrie ca interpretare astrologică a poziției planetelor din aceste zile. Este atât de plin de semnificații cerul în această perioadă încât nu are de ce să ne mire starea pe care o avem unii dintre noi. Simțim intens că ceva în viețile noastre se schimbă radical, iar mintea și corpul nostru opun rezistență. Un lucru normal, natural, uman, nu avem de ce să ne învinovățim pentru asta.
Sezonul Leului se pregătește de încheiere, nu înainte ca ultimul eveniment notabil din agendă să ne scuture serios – Luna plină în Vărsător de luni, 19 august. Mie mi se pare una dintre cele mai importante activități astrale ale acestui an. Poate și pentru că sunt Taur, iar zodiile fixe (Taur, Leu, Scorpion & Vărsător) simt mai pregnant această Lună plină.
Uranus este implicat direct în această lunație, astfel încât nicio predicție nu se va adeveri, el aducând, prin definiție, evenimente NEașteptate, șocante, imprevizibile. Cel puțin la primul impact vom privi lucrurile într-o notă dramatică, cu ochii mirați și mari. Apoi, în sinea noastră, vom recunoaște că schimbarea ce precede aceste evenimente nu mai putea fi evitată. Sufletul nostru știe clar unde lucrurile stagnează într-o complacere șireată și nu ne dau voie să evoluăm. Sufletul nostru ȘTIE ADEVĂRUL dar cumva, în viața de zi cu zi, preferăm să nu ne uităm acolo, să ne mințim că lucrurile stau de fapt altfel.
Ne mințim despre relațiile noastre (de iubire, de colaborare, de business, de colegialitate, etc) alții despre felul în care ne îngrijim sănătatea, corpul, mintea, alții despre job, carieră, situație financiară și tot felul de alte denaturări ale realității care vin din nevoia noastră de confort, de neasumare sau din cine știe ce răni profunde. Și așa ne trezim brusc că ne aflăm în situații profund disfuncționale.
*De aici stările de nemulțumire, frustrare, de aici situațiile în care ne ies la lumină tot felul de greșeli din trecut care au nevoie să fie corectate pentru că le-am tratat cu prea multă superficialitate, cu neatenție la detalii sau fără integritate și asumare a responsabilității.
*De aici sentimentul că realitatea e mult mai dură decât ne îmbărbătăm noi pe la cursurile de dezvoltare personală de la care ieșim zâmbind și alergând în pasul ștrengarului, plini de pozitivism. Sau, pentru alții, poate exista sentimentul că visurile lor sunt prea mici și nu-și dau voie să trăiască cu măreție, la potențialul maxim. Undeva în profunzime, au o convingere că nu merită, că e imposibil, că nu e pentru ei. Iar această perioadă să fie una care le demonstrează contrariul și prind curaj!
De fapt, ar putea fi totul mult mai bine dacă ceea ce învățăm/citim/preluăm de la terapeuți, coachi, profesori am și pune în practică. Dacă am implementa noțiunile teoretice în viața de zi cu zi. Să ridice mâna sus cine face asta cu sfințenie! Eu cred că abia 20-30% din informația acumulată de-a lungul anilor reușesc să o pun în practică. M-aș bucura să aud aici împărtășiri de la cei care chiar își transformă obiceiurile, modurile de comportament, felul în care percep lucrurile, felul în care își gestionează emoțiile și trăirile în urma tonelor de concepte de spiritualitate îngurgitate.
Totuși, acest careu în T, căci așa se numește poziționarea celor 4 (Venus, Saturn, Marte, Jupiter) se formează în zodii mutabile. Asta face ca schimbarea să se petreacă mai ușor, trecerea la un alt nivel să aibă susținere cosmică. Gemenii, Peștii și Fecioara sunt semne care ne ajută să ne desprindem din situații perimate și să deschidem noi capitole.
Luni, 19 august, Luna plină în Vărsător va veni cu destabilizare, cu evenimente neașteptate, cu încheieri de etape începute în februarie sau poate chiar mai demult. Această Lună plină se formează aproape de Pământ, ceea ce face ca impactul său să fie extrem de intens, ca o supradoză de zguduire, și la nivel personal, și la nivel colectiv.
Apoi Soarele se mută în Fecioară pe 22 august, Mercur revine în mers direct în Leu iar Venus se mută în Balanță pe 29 august iar Uranus retrogradează pe 1 septembrie. Sunt schimbări de energie, se mută focusul către alte activități.
Ce este însă cu adevărat memorabil, este faptul că Pluto revine pentru ultima oară în timpul vieții noastre în Capricorn, din 2 septembrie. Pluto este acea planetă care aduce transformare și regenerare după ce distruge, destructurează ceea ce nu mai este viabil, util, ceea ce este toxic și compromis. Este o planetă supranumită și VOINȚA DIVINĂ pentru că energia ei nu poate fi controlată. Recomandarea este să primim transformarea cu inima deschisă, chiar dacă vine cu durere (poate chiar moarte), ca parte din călătoria sufletului pe acest Pământ. Vor fi 3 luni, până pe 19 noiembrie, în care vom experimenta ultimul suflu capricornian pe care Pluto îl va trimite pentru ca ultimele rămășițe ale structurilor create în ultimii 16 ani să se dărâme. Structuri de guvernare, financiare, bancare, corporații, sisteme ierarhice în general. Pluto nu acționează fățiș, ci din culise, în subconștient, prin tumult interior, nu ca Uranus, cu evenimente explozive de dat la știri. Deși fisurile acestor conglomerate planetare nu cred că vor trece neobservate.
Septembrie și octombrie sunt dedicate eclipselor, care pot aduce alte evenimente tulburătoare care au rolul de a ne așeza pe drumul sufletului nostru, de a ne alinia la misiunea personală.
Este mult de dus și încă nu e totul. Eu sunt aici, în serviciu, pentru tine, în caz că ai nevoie de ghidare astrologică.
Scrie-mi în privat dacă îți dorești o consultație individuală în care să vedem cum se așează toate aceste evenimente în viața ta, ce potențial de creștere și evoluție îți e pus de Univers la dispoziție dar nu-l fructifici, încă. Sau comandă o consultație direct aici, pe site: https://injoy.ro/boutique/servicii-astrologice/consultatie-astrologica-generala/
Dacă preferi energia grupului, notează data de 25 august, de la ora 11:00 când voi descrie mai pe larg și personalizat pentru participanți, toate aceste evenimente astrale, la workshopul dedicat Sezonului Fecioarei. Detalii, în curând.
Lasă un răspuns