Luna Nouă în Scorpion din 13 noiembrie este atât de intensă încât poate fi simțită la fel ca o eclipsă. Uranus, aflat în opoziție cu Soarele, Luna și Marte aduce această forță potențatoare care anunță evenimențe neașteptate, apărute brusc, inconfortabile, cu note de agresivitate pe alocuri. Aceste incidente surprinzătoare vor fi triggerul unor schimbări de anvergură și e posibil ca acestea să se simtă ca și când ne fuge pământul de sub picioare. Vestea bună este că la nivel de suflet, aceste schimbări sunt demult așteptate, doar că, timp îndelungat, am ales să (ne) mințim, să ne complacem, să ascundem sub preș, să ne lăsăm dominați de frici, să evităm să abordăm anumite situații incorfortabile.
Luna Nouă în Scorpion ne aduce aminte de puterea interioară pe care o avem pentru a gestiona orice fel de provocări. Atmosfera, dinamica din exterior ne invită (uneori chiar forțează) să ne îndreptăm către interior, către dorințele noastre cele mai profunde și adevărate, acelea spălate de inoculările primite de-a lungul timpului de la părinți, școală, societate, etc. Uranus transmite unde electrice acestei lunații ca să nu zic „șocuri” electrice care impun necesitatea autenticității, a ieșirii din tipare, din fricile care ne țin pe loc. E un fel de revoluție a sufletului, care nu se mai vrea țintuit în nevoia de a-i mulțumi pe ceilalți, de a se alinia la o realitate de plastic, construită pe gustul altora. Acordă-ți timp cu tine, în singurătate, deoarece corpul, sufletul au de transmis mesaje foarte clare care să te ajute să te aliniezi la propriile valori, la propria viziune despre cum ar trebui să arate viața ta, și e nevoie să le asculți. Simțurile sunt acum mai receptive iar mesajele vin către cei dispuși să le asculte, să le primească. Inclusiv visele sunt acum mai intense, mai clare, pline de simboluri menite să ne arate calea. De aceea e nevoie de acest exercițiu al introspecției, pentru a crea acel spațiu al liniștii interioare care să lase să se audă vocea sufletului, fără bruiajele zgomotului exterior.
După acest exercițiu de ascultare avem la dispoziție acel culoar al creativității specific energiei de Lună Nouă. Din acest loc, golit de frici, dorințe împrumutate, dependențe, atașamente, neacceptări, tipare ancestrale nocive, relații toxice, comportamente autodistructive, putem crea un drum nou, dintr-un spațiu de putere și asumare. Este o energie transformatoare, subtilă, poate nu putem exprima în cuvinte foarte clare schimbările pe care le simțim acum. Energia scorpionică lucrează în adâncul nostru, în subconștient, cu o putere transformatoare uriașă care e posibil să fie percepută și explicată de minte ceva mai târziu, abia când noul nostru sine începe să creeze ceva palpabil în lumea noastră de zi cu zi. Vom înțelege abia atunci saltul pe care l-am făcut.
Traversăm niște zile cu multă încărcătură emoțională pentru toată lumea dar în special pentru cei care au planete sau puncte astrologice importante în jurul gradului 20 al semnelor fixe (Taur, Leu, Scorpion și Vărsător). În orice caz multe secrete ies la lumină, multe adevăruri se revelează. Se poate simți ca și cum lăsăm ceva din noi să moară pentru a crea un spațiu vid din care să renască ceva nou, proaspăt, autentic.
Lună Nouă cu multă ușurință vă doresc, cu conștientizări prețioase și cu regăsirea puterii interioare, prezentă dintotdeauna în ființa noastră.
Lasă un răspuns