Odată cu solstițiul (de iarnă în emisfera nordică, de vară în cea sudică) Soarele părăsește semnul optimist și entuziast al Săgetătorului și intră în cel al Capricornului. În același semn se află deja Mercur și Venus (dar și îndepărtatul Pluto) ceea ce înseamnă că suntem cât de cât familiarizați cu energia pragmatică, andurantă, pe alocuri dură a Capricornului.
Așadar sărbătorile ne prind în vervă mare, cu ambiția de a ne ieși toate perfect. Ne-am putut organiza și munci în forță, am avut la dispoziție înțelepciunea de a nu cheltui peste măsură pe lucruri sclipitoare și mai puțin folositoare ci mai curând cadourile au fost utile, de calitate, care să reprezinte o bună investiție sau să contribuie la validarea statutului social.
Sectorul de viață ocupat de semnul Capricornului în harta personală a fiecăruia dintre noi se activează în acest interval. Este un moment bun de evaluare a ambițiilor și planurilor noastre de viitor ce presupun ascensiunea socială și profesională. E un alt tip de viziune decât cea pe care Săgetătorul a propus-o în perioada anterioară, de data aceasta trecem de la visuri și idealuri la realitatea pragmatică, la ceea ce poate fi realizat practic, cu resursele certe de care dispunem. Acum ne sunt clare și responsabilitățile care vin la pachet cu visul. Avem dorință, ambiție, luciditate, iar motivația este la cote înalte. Elementul distinct care ajută la a nu cădea în latura pesimistă, depresivă sau glacială a Capricornului este prezența lui Marte în Săgetător. Poziția este una ce favorizează curajul, dorința de (auto)depășire a limitelor, bucuria de viață, optimismul, elevarea spiritului, călătoriile fizice sau imaginare pe distanțe lungi. Mai mult imaginare atâta vreme cât Nodul Sud se află pe ultimul grad al periplului său în Săgetător (până pe 18 ianuarie 2022) care a încurcat mult în ultimul an și jumătate drumurile celor care au avut de mers în țări străine.
Sezonul Capricornului se desfășoară având-o în fundal pe Venus în mișcare aparent retrogradă în semnul Capricornului (19 decembrie 2021 – 29 ianuarie 2022). În harta natală a fiecăruia dintre noi, Venus este, la nivel simplist, planeta iubirii și a banilor. De fapt este despre sentimentele noastre, despre lucrurile care au valoare pentru noi, despre plăcerile pe care le avem în viață. Grația, șarmul, frumusețea sunt guvernate de Venus. Prin intermediul lui Venus învățăm despre gusturile noastre, despre înclinațiile artistice și despre ceea ce ne face, în general, fericiți.
Cu Venus retrogradă în Capricorn, toate aceste aspecte au nevoie să fie revizuite. Ca în cazul oricărei retrogradări, Venus este scoasă din energia orientată către exterior și coborâtă într-o zonă inconfortabilă, în adâncul ființei sale, chiar în subconștient. Aici relațiile se văd într-o altă lumină, în profunzime, iar lucrurile la care am închis ochii până acum nu mai pot sta dosite. Avem o doză în plus de realism care ne ajută să oprim acele situații ce ne lipsesc de putere. Pare să fie și tema anului 2022 revizuirea acelor relații și parteneriate în care nu există echilibru sănătos între a da și a primi, în care nu există egalitate ci mai curând ierarhie, subordonare.
Pe data de 25 decembrie (efectele se simt cu zile bune înainte dar și după) Venus retrogradă în Capricorn coboară pe teritoriile adânci și întunecate ale lui Hades, zeul întunericului, al morții dar și al renașterii, transformării și regenerării (Venus conjunctă cu Pluto). Chiar ziua de Crăciun ne aduce conștientizări serioase în ceea ce privește relațiile noastre. Și ce zi mai bună decât cea în care suntem împreună cu cei dragi, cel mai probabil rude. Unde nu suntem valorizați, ce compromisuri facem, unde nu alegem din inimă ci pentru a-i mulțumi pe ceilalți? Pare că după această minivacanță mulți/multe dintre noi vor renaște mai puternici sau vor ieși de sub papucul de putere și control exercitate de cineva din exterior.
Sub aspectul laturii financiare simbolizate de Venus, e vremea să reevaluăm felul în care ne raportăm la abundență. Primim o doză de maturitate pe care să o folosim pentru a învăța respectul pentru resurse, pentru a vedea acele tendințe de a le risipi sau poate chiar a le batjocori. De asemenea aceste teme se vor întinde și pe parcursul anului 2022, an în care felul în care ne raportăm la resurse se va schimba din rădăcini. Vestea bună este că primim inspirație în ceea ce privește feluri noi în care putem câștiga bani, noi abilități și talente ascunse până acum în lada de zestre cu care am sosit la naștere.
Datele astrologice importante de urmărit pe parcursul sezonului Capricornului sunt:
29 decembrie – Jupiter intră în zodia Peștilor
1 ianuarie – La mulți ani, 2022!
2 ianuarie – Lună Nouă în Capricorn
2 ianuarie – Mercur intră în Vărsător
14 ianuarie – Mercur intră în mișcare aparent retrogradă
18 ianuarie – Lună plină în Rac
18 ianuarie – Uranus în Taur își reia mersul direct.
20 ianuarie – Soarele intră în Vărsător.
Un sezon de putere și realism, o trecere în noul an în forță. Cu ambiție, viziune, dorință de ascensiune și simț practic. Vântul schimbării dărâmă structurile vechi. Altele noi, adaptate la cine suntem cu adevărat astăzi, încep să se contureze. Fiecare dintre noi avem rolul nostru, iar energia capricorniană ne ajută să ne asumăm acest rol, să ne responsabilizăm și să înțelegem că uneori, în viață, ne este greu. Și că e ok așa. Că suferința este parte din viață și are rolul nobil de a ne face mai puternici. Cu toate acestea, să nu uităm să fim blânzi cu noi și cu ceilalți, să fim în echilibru, să nu cădem pe panta exagerării durității și exigenței saturniene.
Un sezon cu aspirații înalte, cu conștientizări și transformări mărețe, cu cât mai puține asperități pe drumul evoluției să avem!
Mulțumesc! ❤
Cu mult drag!