|      |   Despre noi   |   Scan the sky
Coș   |    Cont utilizator   |    Contact

Sezonul Săgetătorului (22 noiembrie – 21 decembrie 2021).


Alice Panțâru

Autor

Publicat

21/11/2021

Vizualizări

Soarele se mută luni dimineața, la ora 4:34 am ora Bucureștiului, în semnul entuziast și optimist al Săgetătorului. După un sezon marcat de intensitatea și profunzimea Scorpionului, de introspecție și confruntare cu cele mai adânci frici ale noastre, o doză de aer din înălțimea văzduhului țintit de Săgetător este binevenită. Timp de 30 de zile vom experimenta dualitatea acestui semn de foc, vom călători cu mintea, trupul sau spiritul dincolo de granițele convenționale.

ADEVĂRUL este unul dintre dezideratele acestui semn, iar vremurile ne găsesc pe mulți în vâltoarea căutării lui. Măiestria constă în felul cum alegem să-l revelăm lumii. Uneori, adevărul meu nu este același cu adevărul tău, de aceea nici nu este necesar să ți-l impun cu forța. Săgetătorul este simbolul înțelepciunii, elevării spirituale, al cunoașterii înalte și al filosofiei de viață, reprezentate în semnul grafic al zodiei prin omul care țintește cu arcul către cer, în căutarea celor mai înalte idealuri. Să nu uităm însă, că jumătatea cealaltă este reprezentată de un centaur, simbol al laturii animalice, instinctive a acestei zodii. De aceea, să luăm în considerare și acest tip de manifestare care se va evidenția prin agresivitate, furie, cruzime, temperament coleric și multă exagerare. Am experimentat cu toții în ultimul an și jumătate destul de multă energie de acest fel, multe predici, infumurare, lipsă de tact, și convingerea că un anumit punct de vedere este unicul valid. Acestea au fost parte din lecția noastră colectivă reprezentată astral prin Nodul Sud în Săgetător, manifestări ce au avut nevoie să scoată la lumină această latură a noastră de atotștiutori. Este ultima strigare pentru acest tip de energie, din ianuarie 2022 lecția se schimbă, vom avea de învățat la materia predată de profesorul Taur, scoțându-ne la lumină restanțele la materia predată de Scorpion (axa Nodurilor lunare se va muta pentru aproximativ un an și jumătate pe Taur-Scorpion).

Să ne bucurăm totuși de oportunitățile pe care le aduce această perioadă, de aventură, curaj, explorare, călătorii (cu mintea și imaginația dacă nu este posibil fizic). Săgetătorul este viziune de viitor, entuziasm contagios și inspirație. Să învățăm de la acești nativi relaxarea și capacitatea de a vedea partea plină a paharului, să fim curioși și să învățăm, să filtrăm informația și să o transformăm în înțelepsiune și călăuzire. Să învățăm să împingem limitele către noi orizonturi, să ieșim cu curaj din zona de confort a cunoașterii acumulate până acum, cu deschidere către noi perspective și viziuni expansive.

Evenimentele astrologice principale ale sezonului Săgetătorului sunt:

  • 22 noiembrie, ora 4:34 am, intrarea Soarelui în zodia Săgetătorului
  • 24 noiembrie – Mercur părăsește și el semnul Scorpionului și intră în Săgetător
  • 29 noiembrie – așa numita conjuncție superioară formată de Soare cu Mercur, un moment de inspirație, oportunitate de a vedea lucrurile într-o perspectivă nouă.
  • 1 decembrie – Neptun staționează pentru a relua mersul direct, după ce a fost în retrogradare din 25 iunie. Se ridică un văl de ceață, noi informații ne sunt disponibile și ne putem baza mai mult pe intuiție și creativitate.
  • 4 decembrie, ora 9:42 am – Lună nouă în Săgetător și Eclipsă de Soare.
  • 13 decembrie – Mercur intră în Capricorn iar Marte părăsește semnul Scorpionului, intrând și el, pe teritoriul aventuros al Săgetătorului.
  • 19 decembrie, ora 6:35 – Lună plină în semnul Gemenilor.
  • 19 decembrie – Venus își începe perioada de retrogradare, până în 29 ianuarie 2022.
  • 21 decembrie – Solstițiu de iarnă și intrarea Soarelui în Capricorn.

Un sezon al Săgetătorului cu multă inspirație, expansiune și voie bună vă doresc!

Follow us

Share the (In) joy!

Comments (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scanări anterioare