”I have a dream”. Speech-ul memorabil al lui Martin Luther King ținut în 1963 era la acel moment exact asta, ”doar un vis”, o posibilitate. A fost nevoie de un drum lung până ca visul să prindă contur în realitate. Martin Luther King a avut în harta natală Luna și Venus în Pești. La fel sunt poziționate cele două astre și astăzi.
Toate lucrurile mărețe se nasc inițial în imaginația noastră, locul unde orice este posibil. Magia lui Neptun nu se manifestă neapărat mâine, sau nici peste 1 an, dar visurile chiar devin realitate. Când ceea ce intenționezi să materializezi (Luna Nouă) este aliniat cu valorile și sentimentele tale (Venus) precum și cu cele colective (Neptun), atunci cu siguranță lucrurile se vor întâmpla.
Pentru fiecare dintre noi configurația neptuniană tranzitează un anumit domeniu de viață. Acolo putem găsi indicii despre ce aspecte de viață pot primi magia gândurilor pe care le avem astăzi.
Unde visurile noastre prind contur, unde să ne lăsăm imaginația să zburde, unde se deschid povești noi în aventura vieții?
În funcție de zodia în care avem ASCENDENTUL, magia se poate produce:
Pentru…
Berbec – domeniul subconștientului, a imaginației, a spiritualității, lucrurilor ascunse. Poate fi vorba de încheieri karmice, vindecare a unor răni vechi.
Taur – cercul de prieteni, grupurile în care afilierea se face pe bază de obiective, preferințe și țeluri comune. Anturajul, acte caritabile, dorințe, proiecte, clienți, protectori, persoane care ne deschid uși noi.
Gemeni – cariera, statut socio-profesional, recunoaștere publică, prestanță, relația cu autoritatea.
Rac – filosofie de viață, credință, religii, studii înalte, justițe, strainătate, călătorii. Expansiunea cunoașterii elevate.
Leu – transformare, regenerare, moartea unor feluri de a fi și renașterea într-o nouă paradigmă, resursele provenite din exterior (moșteniri, partaje, credite bancare, banii partenerului), sexualitate, ocultism, regenerări karmice, mister, domeniu ezoteric.
Fecioară – relația de căsătorie, parteneriatele, relațiile de durată. Se deschid feluri noi de raportare în relații, se regândește echilibrul și contribuția fiecăruia în relație. Unde sacrificiul de sine îmi afectează propria autoritate asupra vieții.
Balanță – munca, serviciul, responsabilitățile zilnice, rutina, alimentația, igiena. Ies la lumină detalii nevăzute până acum, ce pot reorganiza felul în care facem lucrurile obișnuite.
Scorpion – iubirea, creativitatea, relația cu copiii, pasiunile, hobby-urile, idile, bucuria de a trăi. Noi moduri de strălucire și expresie de sine.
Săgetător – segmentul familial, al rădăcinilor, tradițiilor, a sufletului, a vieții private, a spațiului intim, al locuinței. Noi moduri de a găsi sentimentul de siguranță și confort.
Capricorn – comunicarea, exprimarea, deplasările pe distanțe scurte, frații, învățământul primar. Noi moduri de a-și face vocea auzită și cunoștințele împărtășite.
Vărsător – resursele, talentele, atitudinea față de bani, posesiuni, nevoia de securitate, atașamentele. Noi moduri de a se raporta la bani, de a conștientiza valorile interioare.
Pești – identitatea de sine, felul în care ne percep ceilalți, stilul vestimentar, corpul fizic. Reconfigurarea personalității
Lasă un răspuns