|      |   Despre noi   |   Scan the sky
Coș   |    Cont utilizator   |    Contact

Lună Nouă în Scorpion. Purificare, alchimizare, înnoire.


Alice Panțâru

Autor

Publicat

15/11/2020

Vizualizări

În această dimineață, la ora 07:07, ora Bucureștiului, s-a produs fenomenul de Lună Nouă în semnul Scorpionului.

În general acest moment al Lunii este unul prielnic pentru retragere în interior, introspecție, atenția noastră este chemată către trăiri, emoții, sentimente. Se spune că este un moment prielnic să ne setăm intenții pentru perioada următoare și să ne vizualizăm în acele ipostaze pe care ni le dorim să devină realitate. Fiind vorba de Scorpion, este de așteptat să iasă la suprafață emoții intense care să provoace mult disconfort. Dacă reușim să le privim din spațiul observatorului, fără să le lăsăm să ne copleșească, fără să ne înfierbântăm și să reacționăm, atunci conștientizările prețioase care pot apărea devin mai ușor de vindecat, transformat, alchimizat.

Subiecte tabu, frici, răni, teme inconfortabile.

Pentru fiecare dintre noi, momentul Lunii Noi în Scorpion activează acel segment de viață descris de casa astrologică din harta natală guvernată de Scorpion. La unii apar provocări legate de relații și parteneriate (așa e la mine, de exemplu :)), la alții de carieră, familie, felul în care muncim și ne organizăm rutina zilnică, felul în care comunicăm sau ne arătăm lumii, în general. Poate fi vorba de răni, suferințe, frici, rușine, secrete. Tot anul 2020 a fost o provocare imensă în ceea ce privește frica de moarte iar acum este un moment cheie în care decidem dacă o lăsăm să ne domine viața sau ne recăpătăm încrederea în puterea interioară. Pe lângă această frică omniprezentă pe toate canalele de comunicare în ultima vreme mai pot apărea subiecte legate de:
– atașamente, gelozie, posesivitate, obsesii;
– secrete, subiecte tabu, sexualitate;
– frica de a pierde bani, de a nu mai avea resurse în general, teama că nu dețin suficient, temă prezentă și în 2021;
– frica de trădare sau de a fi desconspirat;
– teama că cineva pândește din umbră;
– manipulări, control, dominație.

Transformare, alchimizare sau eliminare.

Așadar, în funcție de disponibilitatea noastră de a deschide ușa unor trăiri inconfortabile, chiar dureroase uneori, cu cât suntem mai curajoși în a ne accepta și acea ”dark-side”, cu atât avem șansa să transformăm, să alchimizăm, să eliminăm. Scorpionul reprezintă arhetipul Pasării Phoenix, care renaște din propria cenușă, de aceea nu este surprinzător să auzim zilele acestea din nou despre tragedii rezultate din foc. Un foc care scoate la lumină multă mizerie ascunsă sub preș, un foc de sacrificiu, cu potențial purificator și înnoitor.
Simțim ceva nou la orizont, dar putem accesa acel ”Nou” doar renunțând la ceea ce ne ține într-un ”Vechi” urât, compromis, vicios, greu, nociv, otrăvitor.
O Lună Nouă cu blândețe și deschidere, cu compasiune și gentilețe pentru noi înșine și pentru ceilalți!

Follow us

Share the (In) joy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scanări anterioare