Interesul pentru astrologie a existat dintotdeauna, dar aprofundarea a început în 2018, sub îndrumarea mentorului meu, astrolog și life-coach Nicoleta Svârlefus. De atunci, la cursurile de astro-coaching create și organizate de Nicoleta, mi s-a revelat o lume total diferită de cea pe care o văzusem până atunci, o viziune mult mai largă, o analiză profundă și o radiografie sufletească la un nivel pe care nu-l accesasem până atunci.
Pe lângă cursurile de astrologie am urmat cursurile ei pe diferite teme de dezvoltare personală, care au fost pentru mine extrem de prețioase, transformatoare de viață. Pentru acest mentorat îi sunt profund recunoscătoare. Apoi am diversificat, accesând cursurile de astrologie organizate de Valeriu Pănoiu, astrolog, numerolog, unde am intrat în contact cu diferite ramuri ale astrologiei, dar și cu bazele numerologiei. Din nou am fost fascinată de amplitudinea și frumusețea zodiilor și planetelor, al căror limbaj am început ușor-ușor să-l descifrez și să-l așez în cuvinte. Când în mintea mea a încolțit gândul că aș putea împărtăși cunoștințele astrologice și celor din jur, înțelegând responsabilitatea cu care trebuie tratată această activitate, am hotărât să studiez această știință mai profund. Am urmat cursurile de astrologie ale Școlii de Științe spirituale predate de profesor Barbara Băcăuanu, unde mi-am lărgit mult viziunea, am abordat tehnici noi și o nouă perspectivă.
Am depășit aria prin care astrologia mi se revela la nivel personal și am învățat feluri potrivite de a transmite mesajele stelelor și altor persoane. De altfel, la sfârșitul celor 6 luni de cursuri, am obținut certificarea în meseria de Astrolog cu diploma autorizată de Ministerul Muncii.
Formarea mea este însă una pragmatică, am studiat Șiințe Economice specializarea Contabilitate, Finanțe, Bănci la Facultatea Titu Maiorescu urmată de un Master la ASE în Standarde Internaționale de Contabilitate. Cifrele și abordarea practică mi-au fost de mare folos în activitatea mea de antreprenoriat ca și co-owner al restaurantului libanez Four Seasons, din 2002 încoace. Cunoașterea culturii libaneze a fost un imbold de a studia limba arabă, pe care am abordat-o pentru scurt timp la Facultatea de limbi străine Dimitrie Cantemir.
Evenimentul marcant al vieții mele a avut loc în 2011, an în care am devenit mama unei fetițe pe nume Amira. Acel moment a fost unul de cotitură, hotărâtor pentru ceea ce am devenit astăzi, ca om. Experiența venirii ei pe lume mi-a schimbat profund viziunea despre viață, a întrerupt o abordare exclusiv materialistă lipsită de bucuria de trăi și mi-a deschis ochii către noi fațete ale vieții, cu mult mai multă bucurie și încredere. Ea a declanșat în mine dorința de a trăi diferit, a fost motivația de a începe munca de transformare și dezvoltare personală. Așadar, Amira este liantul între cele două direcții de studiu pe care le-am îmbrățișat până acum. Ea îmi este profesor și partener de drum în călătoria mea pe acest Pământ de la care primesc lumină, forță, încredere în viață și învăț continuu despre eleganță, bunătate, grație, cooperare și iubire.
Lasă un răspuns