|      |   Despre noi   |   Scan the sky
Coș   |    Cont utilizator   |    Contact

Lună plină în Vărsător. O inimă fierbinte, o minte rece și o viață fără plictiseală.


Alice Panțâru

Autor

Publicat

01/08/2023

Vizualizări

Din nou cele două luminarii au ajuns să se privească direct, față în față, animate de două tipuri de energie complet opuse. În seara zilei de luni, 1 august, la ora 21:31, Soarele este în semnul pasional al Leului fix vizavi de Lună, aflată în zodia raționalului Vărsător, formând spectaculosul fenomen de Lună plină. Acest eveniment astronomic ne incită imaginația și simțurile o dată la aproximativ 30 de zile iar lumina puternică a nopților cu Lună plină anunță, de fiecare dată, încheieri de etape, puncte culminante, situații care ajung la apogeu sau energii duse la extrem care au nevoie de echilibrare.

Suntem într-un context în care Universul pare că încetinește motoarele (deja Pluto, Saturn, Neptun, Chiron și Venus sunt în mișcare aparent retrogradă, se pregătesc și Mercur și Uranus) deși inimile noastre fierbinți bat tare, în căutarea iubirii și a bucuriei de viață. Această frânare ușoară ne lasă timp și spațiu pentru a ne pregăti pentru un nou salt, dar nu înainte de a ne recalibra, a ne uita în interior și a vedea ce s-a schimbat, care este noul nostru status.

Axa Leu – Vărsător nu poate fi în niciun caz catalogată ca plictisitoare. Niciodată. Leul este despre focul inimii, pasiune, strălucire, ego, leadership, bucurie de viață, creativitate, strălucire, distracție. Leul este putere, generozitate, și, cel mai mult, Leul este IUBIRE. Vărsătorul este semn de aer, rațional, detașat, rece și rebel, dar extrem de creativ și el, chiar genial. Generozitatea Vărsătorului se îndreaptă mai mult către idealuri, umanitate, cauze în care crede cu ardoare. Mesajul Lunii pline de astăzi este de a integra toate aceste atribute în modul cât mai echilibrat. Până la a obține acest echilibru însă, vom experimenta contrastul, extremele acestora. Jupiter în Taur cuadratează axa Vărsător – Leu iar Jupiter este cunoscut ca un excentric care exagerează lucrurile. Așa că zilele acestea este posibil să trecem de la o extremă la alta, de la inimi și pasiuni înflăcărate la atitudini glaciale și raționale, de la zgârcenie la risipă, de la vedetism egotic la umanitarism populist.

După câteva dușuri reci menite să domolească și cele mai ardente pasiuni toate aspectele tensionate dintre planete*** ne invită să traducem toate aceste evenimente în modul cel mai practic posibil. Ce se întâmplă de fapt în viața noastră? Iată câteva întrebări cheie ale acestor zile:

  • Oare felul în care iubești/ești iubit(ă) îți mai aduce aceeași împlinire? Cât de mult îți lași inima la vedere?
  • Ce ai mai descoperit despre tine în ultimul timp, la ce ai devenit mai bun(ă), mai creativ(ă), ce îți face plăcere cu adevărat să faci?
  • Sunt succesul personal și aprecierea celor din jur suficiente pentru a-ți aduce împlinire sufletească? Sau poate că sentimentul că ai contribuit în viețile altora îți aduce din ce în ce mai multă satisfacție?
  • Ești cu adevărat stăpânul propriului tău destin, faci alegeri în concordanță cu nevoile sufletului tău sau te mulezi pe cerințele/pretențiile/ordinele celor din jur? Ai curajul de a-ți asuma responsabilitatea propriului drum, fără a aștepta aprobarea sau suportul altcuiva?
  • Îți dai voie să te manifești în felul tău unic, chiar dacă acesta poate părea uneori ciudat, extravagant, în afara uzanțelor sociale obișnuite? Cât de mult lași spiritul de originalitate să-ți coloreze viața? Cât de mult copiezi trendurile și te aliniezi unor stiluri doar de dragul de a aparține unei anumite comunități?
  • Ești în comunitatea potrivită? Cât din viață ți-o petreci alături de oameni cu aceleași interese, cu aceleași viziuni și idealuri? Câți dintre prietenii tăi se bucură să te vadă exact așa cum ești, fără poleială și sclipici?

(*** cuadratura Venus retrograd în Leu – Uranus în Taur, careu în T axa Lună – Soare cu Jupiter în Taur, careu în T axa nodurilor lunare Berbec – Balanță cu Pluto în Capricorn)

Un mare susținător în tot acest context planetar este Marte, aflat în zodia Fecioarei. Energia lui care se traduce prin – acțiune, voință, determinare – cooperează cu Jupiter în Taur favorizând materializarea unui nou drum. El scoate la lumină următorii pași necesari, acțiunile practice pe care este nevoie să le întreprindem pentru a fi mai aproape de viața pe care dorim să o trăim. El este discernământul de care avem nevoie în această perioadă. Poate că este nevoie:

  • de mai multă ordine în viață (la propriu – în casă, la serviciu),
  • de o curățenie generală (în relațiile de iubire, în parteneriatele de afaceri, în relațiile de colegialitate, în anturajul de prieteni),
  • să acordăm mai multă atenție semnalelor pe care corpul nostru le transmite,
  • de mai multă grijă pentru sănătate și să construim un stil de viață benefic.

Mercur este și el în semnul Fecioarei, în domiciliu. Mercur guvernează rațiunea, procesele mentale și modul în care comunicăm celorlalți ceea ce gândim. În Fecioară focusul este îndreptat foarte mult către detalii, către ceea ce putem îmbunătăți și ce informații putem folosi pentru ca viața noastră să fie simplă și sănătoasă. Totuși, mentalul nu funcționează în parametri optimi din cauza faptului că Saturn retrograd în Pești (în opoziție cu Mercur) aduce un soi de oboseală psihică, de stagnare, de extenuare mentală și chiar depresie. Toate acestea pe fondul unor evenimente care ne arată ce nu funcționează bine pentru noi, ce aspecte practice suntem nevoiți să le gestionăm. Și, să nu uităm tema principală a tranzitului saturnian în Pești, suntem împinși să coborâm conceptele și teoriile spirituale din spațiul mental abstract, în practica de zi cu zi, în realitatea palpabilă și pragmatică.

Zilele acestea se simt ca un fel de presiune pentru a urca pe treptele evoluției sufletești și materiale. Ne mai dezbrăcăm de niște haine care nu sunt ale noastre și mai descoperim o frântură din propria noastră autenticitate. Mai primim încă un imbold de a ne privi adânc în inimă și a alege oamenii potriviți alături de care să străbatem drumul sufletului, acel drum presărat de experiențele pe care le-am ales înainte de a păși aici, pe Mama Pământ.

O Lună plină fericită, cu prețioase conștientizări, cu bucurie de viață și creativitate, cu oameni aflați pe aceeași frecvență vibrațională alături, cu iubire și pasiune, cu libertate și autenticitate!

Follow us

Share the (In) joy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scanări anterioare