|      |   Despre noi   |   Scan the sky
Coș   |    Cont utilizator   |    Contact

#ScanTheSky – Vântul schimbării și de ce iubesc zodiile mutabile.


Alice Panțâru

Autor

Publicat

07/06/2023

Vizualizări

Ușor-ușor începe să se disipeze energia Lunii pline în Săgetător care s-a produs duminică, 4 iunie. A fost un punct culminant binevenit, cu implicarea Soarelui și a Lunii în semne cu energie de tip mutabil (Gemeni, respectiv Săgetător), pe fondul unui cer animat de planete în semne fixe. Fixe. Fixe. Fixeee.

Chiar acum, la ora 11:42, Luna a intrat în semnul Vărsătorului, întâmpinată fiind de Pluto, chiar de la primul pas. Astfel că, până vineri la prânz când Luna se mută în zodia următoare, încăpățânații zodiacului tensionează serios atmosfera astrală. Asta până când ceva va da în clocot până la urmă sau se va cutremura din rădăcini.

  • Venus, Marte și Lilith sunt în Leu;
  • Mercur, Jupiter, Uranus, Nodul Nord sunt în Taur;
  • Nodul Sud este în Scorpion;
  • Luna și Pluto sunt în Vărsător.

Astfel de configurații sunt extrem de inconfortabile dar sunt cele de la care se declanșează cele mai mari salturi evolutive.

Energia de tip fix nu este „rea”, are meritul său de a ne arăta care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru noi, ne învață perseverența, continuitatea, puterea de a duce la îndeplinire obiectivele, indiferent de obstacole. Energia fixă este cea cu ajutorul căreia prindem rădăcini și realizăm lucruri solide, durabile și stabile.

Totuși, această energie fixă tinde să persevereze chiar și atunci când lucrurile devin perimate, învechite, inechitabile. Nativii celor 4 zodii fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) știu probabil că au tendința de a se atașa de oameni, situații, obiecte, idei, chiar și atunci când acestea devin toxice.

Configurația astrală din aceste zile ne provoacă să ne uităm exact la acele situații în care stăm de dragul confortului dar care ne fac rău, ne țin pe loc.

▪️Care sunt atașamentele pe care e nevoie să le rupem?

▪️Care sunt ideile fixe de care nu vrem să ne desprindem pentru a menține un status-quo care nu ne mai este folositor?

▪️Care sunt acele relații în care stăm forțat, fără a trăi deplin, fără a ne da voie să strălucim, fără iubirea pe care ne-o dorim?

▪️Care sunt acele obișnuințe de care ne agățăm deși știm că nu sunt sănătoase pentru noi?

▪️Ce compromisuri face inima noastră doar pentru că orgoliul ne ține la distanță și în supărare?

În harta mea natală am destulă energie fixă, sunt familiarizată cu acest tip de stagnare nocivă. Ceea ce am observat de-a lungul timpului este că, atunci când situațiile ajungeau la limita superioară a suportabilității, (re)apăreau în viața mea persoane din zodii mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător sau Pești) și, cumva, îmi insuflau vântul schimbării. Mă inspirau lejeritatea și ușurința cu care făceau schimbări iar eu mă vedeam cât de rigidă sunt crezând că niciodată lucrurile nu pot sta altfel decât sunt de atâta timp. De aceea iubesc zodiile mutabile, deși recunosc că mă scot uneori din pepeni, dar ce bine se simte eliberarea din situațiile ajunse la apogeu…

Vântul schimbării l-am simțit de duminică încoace, de la Luna plină din Săgetător. Se simte ca și când frustrarea acumulată din cauza fixității și atașamentului de situații/idei/oameni nocivi va umple paharul. Ceva se mișcă, se pregătește de schimbare, de un pas înainte.

Cum se simte la tine acest amalgam de energii provocatoare?

Follow us

Share the (In) joy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scanări anterioare