Marți, 14 iunie 2022 la ora 14:51, ora Bucureștiului, se va produce fenomenul de Lună plină în semnul Săgetătorului. Este o Super Lună plină deoarece Luna se află aproape de cel mai apropiat punct din orbită iar denumirea de Lună plină Căpșună a devenit din ce în ce mai uzitată de canalele de știri când vorbesc despre Luna plină a lunii iunie. Denumirea provine de la triburile native americane care au asociat acest fenomen astronomic cu momentul în care, în zona Americii de Nord, puteau fi culese căpșunile sălbatice. Dacă suntem norocoși și vom avea cer senin, primele 3 zile ale săptămânii vom putea admira o Lună plină mai luminoasă decât în alte dăți, iar în momentul în care abia răsare la orizont, poate avea și nuanțe rozalii.
Din punct de vedere astrologic, Luna plină se produce la momentul opoziției perfecte dintre Soare (acum este în zodia Gemenilor) și Lună. Așadar se activează axa cunoașterii iar mentalul nostru, felul în care gândim, învățăm și comunicăm, dar și suma credințelor și principiilor noastre de viață, filosofia și adevărul interior sunt scoase la lumină și supuse unei resetări.
Luna plină simbolizează acel moment culminant, ajungerea la final, încheierea unor etape, ceva ce am învățat, am asimilat astfel încât suntem pregătiți să trecem mai departe, la următorul nivel. Este util să ne întoarcem în timp, la momentul Lunii noi din 4 decembrie, atunci când poate am setat intenții de a dezvolta anumite domenii din viața noastră, de a împinge limitele, de a lărgi perspectivele și să evaluăm cum am făcut aceste lucruri. Același punct din harta natală (gradul 23 Săgetător) este activat și acum, îndemnându-ne să ne extindem perspectivele, de a privi cu mai multă înțelepciune viața, de a explora noi posibilități, de a ieși din granițele fizice și mentale dar și a ne bucura de viață, de a ne juca și a ne aventura în spații pe care nu le-am mai experimentat până acum.
Configurația astrală pe fondul căreia se produce această Lună plină sugerează provocări, neclarități sau exagerări dar are și destul de multe elemente ce ne sprijină, ne dau vânt în aripi pentru a ne aventura către noi teritorii.
Una dintre planetele importante analizate este Jupiter, guvernatoarea Săgetătorului, aflat acum în Berbec, energizat suplimentar de Marte, aflat în același semn. De aici înțelegem că terenul ne este foarte fertil pentru noi începuturi, pentru a aprinde în noi curajul de a face primul pas, de a acționa. Poate fi momentul potrivit pentru a ne spune, în sfârșit, adevărul interior. Aici trebuie să fim prezenți la felul cum îl spunem și putem alege să o facem cu grație, compasiune și înțeleciune, chiar dacă ne tremură vocea. Este un moment prielnic de a ne revendica libertatea, de a lupta pentru dreptate, adevăr și justiție.
Cunoscându-i și umbra lui Jupiter, este posibil să fim martorii unor revolte, mișcări de stradă pline de ură, furie și agresivitate, poate escaladarea unor războaie duse în numele ideologiilor de tot felul. Poate fi vorba de informații noi care apar și exaltează subconștientul colectiv.
Interesantă este și cuadratura pe care Jupiter o face cu Luna Neagră Lilith (în Rac), aducând astfel sub reflector subiecte legate de feminitate, dreptul de a alege al femeilor în ceea ce privește corpul lor (sunt deja dezbateri în mai multe țări pe subiectul avorturilor). Este posibil să iasă la suprafață comportamente sălbatice, instinctive, ceva întunecat din interiorul nostru țâșnește agresiv pentru a revendica libertatea asupra propriei ființe și supunerea doar în fața legilor naturale și nu în fața celor create de om.
De asemenea, se pot intensifica luptele pentru pământul strămoșesc, pentru familie și tot ce înseamnă rădăcini, trecut, istorie. Poate apărea tema patriotismului, a apărării căminului. Unii pot manifesta această dorință de expansionare a granițelor fără a ține cont de abuzurile pe care le comit, fără a ține cont că invadează teritoriul altcuiva. Da, Săgetătorul are și această latură de cotropitor, arhetipul cruciadelor fiind în strânsă legătură cu această zodie.
Săgetătorul are însă, și înțelepciune. Suntem invitați să preluăm din elevarea sa, din dorința sa de cunoaștere dincolo de ceea ce învățăm din mediul apropiat – vecini, frați, surori, prieteni de șuetă, reviste de scandal sau orice alt tip de informație simplistă, superficială (Gemeni). Avem de explorat o lume mult mai largă în care putem învăța dintr-o colecție imensă de culturi, religii, filosofii, științe înalte. Curiozitatea ne poartă dincolo de casă, de cartier, de oraș, de țară. Avem la îndemână inspirația altor popoare, curajul și spiritul lor întreprinzător.
Este o conjunctură generală favorabilă acțiunii cu Marte în Berbec (va sta aici până în 5 iulie). Momentul acesta de înțelepciune adus de Luna plină în Săgetător poate fi unul care să ne ajute să vedem, să simțim mai clar care sunt acele acțiuni care sunt potrivite pentru noi. Marte este acum conjunct cu Chiron, vindecătorul rănit, care se află în semnul Berbecului încă din 2018 și va sta încă mulți ani aici, până în 2027. Această energie subtilă ne ajută să găsim acea încredere în forțele proprii și drumul potrivit pentru noi, nu drumul altora. Din 2018 încoace mulți dintre noi lucrăm la vindecarea și dezvoltarea noastră personală, dezgolim răni ale copilăriei care ne-au tăiat aripile și ne-au frânt încrederea în noi și le transformăm în putere. Mulți dintre noi am început să ne simțim mai siguri pe noi, ne-am descoperit din talente și abilități, am mai scăpat de obsesia comparării cu alții. De aceea, momentul Lunii pline scoate la lumină drumul potrivit pentru noi, iar semnalele vin prin corpul fizic. Simțim în corp cum trebuie să acționăm, iar acțiunile noastre mai degrabă inspiră, dau încredere altora, și mai puțin ne pun în competițe sau în luptă, asta dacă ascultăm vocea interioară și mai puțin vuietul războiului din afară.
Neptun este planeta care încurcă această Lună plină, la prima vedere. Poate fi vorba de confuzie, un văl de ceață care se pune pe ochi și care ne împiedică să luăm decizii, informații distorsionate care vin prin canalele de comunicare în masă. Putem avea parte de decepții sau pot ieși la iveală escrocherii, înșelătorii, minciuni sau iluzii. Partea pozitivă a acestei poziții planetare este că suntem invitați să ieșim din granițele minții raționale, logice. Pentru a ne expansiona cu adevărat viziunea, avem nevoie să accesăm planuri mai înalte – intuiția, câmpul informațional superior, cunoașterea dincolo de planul concret, fizic. Putem găsi aici un ocean nesfârșit de inspirație și credință, iar conceptul iluzoriu al separării se transformă în cel al uniunii cu tot ce este. Astfel că, dincolo de ce știm din viața de zi cu zi, dincolo de ce am învățat la școli, specializări și alte studii înalte, mai există un alt tip de cunoaștere, cel spiritual, ce este nelimitat și merită explorat și care ne este mult mai la îndemână decât credem.
Surprinzător, Saturn, marele și exigentul profesor, planeta care ne-a dat de furcă în ultimii ani cu tot felul de poziționări potrivnice, tensionante, blocante, vine acum la susținere, formând un trigon cu Soarele și sextil cu Luna. Deși Neptun ne ridică tot felul de îndoieli, Saturn ne ajută să ne organizăm puțin mintea și să facem acele alegeri potrivite pentru noi dar și pentru comunitatea în care trăim. Acum tot ceea ce știm și am învățat nu ne servește doar nouă, ci suntem îndemnați să share-uim, să dăruim din înțelepciunea noastră. Știința trebuie adusă în lumea concretă, materială, la fel și ideologiile. Poveștile au nevoie să se materializeze, să prindă contur. Suita de planete din Taur (Uranus, Venus și Nodul Nord), așteaptă planurile, informațiile, schițele pentru a se apuca de treabă, de a săpa fundația noii lumi, a noului spațiu în care vom trăi. Un spațiu cu mai multă frumusețe (Venus), simplitate, naturalețe (Nodul Nord în Taur), tehnologii moderne, digitalizare (Uranus).
Sigur că a ieșit un articol lung, cu astfel de poziționare favorabilă cuvântului, ideilor, învățării :).
Vă doresc o Lună plină cu multă bucurie și inspirație! Să aveți parte de călătorii în lumea mare dar și în tot Universul, explorare plăcută și aventuri pe măsură!
Lasă un răspuns