|      |   Despre noi   |   Scan the sky
Coș   |    Cont utilizator   |    Contact

#ScanTheSky săptămâna 6-12 septembrie 2021. Lună Nouă în Fecioară. Purificare, materializare, evoluție.


Alice Panțâru

Autor

Publicat

05/09/2021

Vizualizări

Evenimentul astrologic central al săptămânii, Luna nouă în Fecioară, se produce marți, 7 septembrie 2021, ora 3:51 am. Știm deja că Luna nouă este un fenomen pe care este benefic să-l folosim pentru a ne seta intenții, pentru a fi deschiși în fața noilor începuturi, pentru a lăsa în urmă acele lucruri de care nu mai avem nevoie și a crea ceva nou, la un nivel superior. Contextul general cosmic pe fondul căruia se produce Luna nouă în Fecioară este unul extrem de favorabil, fiecare planetă personală primind susținere energetică de la planetele sociale și transpersonale, ca un fel de protecție divină care se poate manifesta în materialitatea vieții noastre de zi cu zi. Există și aspecte tensionate, dar ele au rol de catalizator al schimbărilor, ne ajută să conștientizăm ce nu funcționează și ce este nevoie să transformăm, să îmbunătățim.

Pentru a afla care este domeniul din viața noastră activat de Luna nouă, trebuie să stabilim acel punct din harta natală aflat la gradul 14, Fecioară. Acea zonă va fi marcată de un restart, de purificare, curățare și vindecare, de un nou mod de a funcționa, mai productiv, eficient și sănătos. Influențele cele mai puternice vor fi resimțite de nativii care au planete sau puncte importante între gradele 11-19 ale zodiilor mutabile (Fecioară, Pești, Gemeni, Săgetător). 

Conjuncția dintre Soare și Lună îl are în vecinătate pe Marte, tot în Fecioară și el, ceea ce ne indică ACȚIUNE. Materializăm, punem în practică, nu neapărat cu acțiuni grandioase, răsunătoare, ci mai curând pas cu pas, cu gesturi mici pe care le implementăm cu ușurință în rutina noastră. Putem începe să facem acele exerciții fizice pe care le-am tot amânat, poate fi un plan alimentar mai sănătos, un spațiu de lucru mai aerisit și ordonat, poate fi un program de muncă mai eficient sau o abordare mai productivă a task-urilor zilnice. 

  • Ce este nevoie să fac/ să fiu/ să schimb pentru a merge înainte într-un fel în care îmi este mai benefic?
  • La ce obiceiuri este bine să renunț pentru a mă simți mai bine, mai ușo(a)r(ă), mai energic(ă)?
  • Ce pot introduce în rutina mea zilnică pentru starea de bine a corpului meu?

Vă povesteam de sprijinul de care se bucură acest moment astral, primul susținător fiind Uranus în Taur, inteligența superioară ce ne este la îndemână pentru a ne (i)lumina. Ne sunt disponibile idei noi, tipuri inedite de manifestare. Schimbarea este rapidă, pot apărea surprize de unde nu te aștepți, rezolvări, soluții inovatoare. Uranus este reprezentantul științei, al tehnologiei viitorului, Taurul al resurselor pământului, iar cooperarea cu Fecioara, simbolul tămăduirii prin terapii alternative poate însemna descoperirea unor noi metode de vindecare: noi metode, noi medicamente, tehnologii noi care aduc sănătate și bunăstare, dar nu cu folosirea substanțelor artificiale, ci a celor care provin din surse naturale. 

Uranus este un catalizator extraordinar către progres, iar influența lui ajută energia Fecioarei să iasă din limitele sale, să privească și dincolo de mărunțișuri. Este nevoie să fim deschiși către nou, să fim adaptabili, flexibili, să schimbăm lucrurile din mers. Ni se pot revela resurse pe care nu le-am știut a ne fi disponibile până acum. 

Mercur, guvernatorul Lunii noi în Fecioară, este la rândul lui susținut de Saturn în Vărsător care aduce maturitate, responsabilitate iar ideile pe care le implementăm în această perioadă au șanse mari să se mențină pe termen lung. Pare că toată lumea are de câștigat atâta vreme cât pe fundal este vorba de integritate și onestitate. Mercur este în Balanță și își dorește echilibru și corectitudine în transmiterea informațiilor, în schimbul de idei dar și eleganță în comunicare. Facem și un pas înainte către învățarea lecției colective reprezentate de nodul Nord în Gemeni, beneficiar și el al acestui moment de Lună Nouă prin trigoanele pe care le formează atât cu Mercur, cât și cu Saturn.

Venus în Balanță, și ea o susținătoare a adevărului și dreptății, primește un imbold pozitiv de la planeta expansiunii, Jupiter. Aici vorbim de o viziune nouă asupra viitorului, revoluționară, vorbim de optimism, noroc, oportunități de a crea o viață cu pace, frumusețe și abundență.

Veți spune că sună prea bine toate acestea când pe fundal vedem tot felul de crize în plină desfășurare, de la cea politică la cea financiară, de la cea a sistemului de justiție până la cea legată de clima planetei precum și cele din toate sistemele societății în care trăim. Despre haos și destructurare am mai vorbit și vom tot vorbi. Realitatea 3D devine din ce în ce mai inconfortabilă, disfuncțională și extrem de volatilă. Ține doar de noi să ne focusăm pe ceea ce este cu adevărat important și valoros pentru noi. Realitatea fiecărui individ în parte ține doar de calitatea gândurilor sale, a atitudinii și a curățeniei spațiului său interior. De aceea este important să fim mereu prezenți la frecvența vibrațională din care ne manifestăm. 

Neptun este planeta care, la prima vedere, poate fi elementul care disipează eforturile planetelor din Fecioară de a aduce ordine și disciplină în viețile noastre. El poate fi un factor care demotivează, aduce confuzie și neclaritate asupra pașilor pe care îi avem de urmat. De aceea, pentru a echilibra rațiunea Fecioarei cu misticismul neptunian, acțiunile noastre practice trebuie să conțină și factorul spiritual. Odată ce înglobăm în planurile noastre compasiunea, empatia, acceptarea imperfecțiunii, credința și magia, Neptun devine susținătorul nostru principal. 

Pluto este și el un element cheie al procesului transformator prin care trecem în aceste zile. Schimbările de atitudine pe care le facem acum au impact mult mai mare decât vedem acum. Acele activități pe care le introducem în rutina noastră zilnică acum au de fapt rolul de a ne spori puterea personală, de a adăuga greutate autorității asupra propriei vieți. Pluto ajută din subsidiar, de la nivel subtil să conștientizăm necesitatea purificării vieții noastre, a spațiului fizic și mental, a corpului nostru. 

Venus în Balanță în cuadratură cu Pluto în Capricorn aduce în vizor teme legate de lupta de putere, de trădare, de manipulare și secrete. La nivel personal, putem vorbi de gelozie, posesivitate, de autodevalorizare și cedarea puterii personale de frica pierderii relațiilor. De aceea, garda sus, atenție la ce compromisuri suntem tentați să facem de dragul de a menține o stare de fapt aparent confortabilă.

Așadar un context astral în care toate planetele conversează energetic între ele, ceea ce înseamnă un potențial imens creator și evolutiv. Să ne bucurăm de energia Fecioarei la vibrația ei cea mai înaltă, cu smerenia și puritatea ei caracteristică. Să nu uităm că cea mai nobilă misiune a ei este de a servi, de a fi utilă și a contribui și să învățăm din această generozitate. Să creăm din acel spațiu mai puțin egoist, cu hărnicie și dedicare, cu iubire și respect pentru natură, cu acceptarea imperfecțiunilor și a ajutorului divin. Să aducem năzuințele noastre cele mai înalte în planul concret al realității noastre, cu atenție la detalii dar fără să pierdem din vedere viziunea de ansamblu.

Lună nouă fericită!

Follow us

Share the (In) joy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scanări anterioare