|      |   Despre noi   |   Scan the sky
Coș   |    Cont utilizator   |    Contact

#ScanTheSky săptămâna 14 – 20 iunie 2021.


Alice Panțâru

Autor

Publicat

13/06/2021

Vizualizări

Este posibil ca pentru unii dintre noi, săptămâna trecută să se fi simțit extrem de intensă, aglomerată, copleșitoare pe alocuri. Efectele eclipsei inelare de Soare s-au resimțit puternic, pe fondul unui Mercur retrograd care ne-a încetinit și încurcat uneori planurile și task-urile zilnice. Abundență de mailuri, mesaje, întâlniri, deplasări și destule încurcături, neclarități sau erori de înțelegere. Timp în care sufletul nostru tânjea după câteva clipe de retragere în intimitate cu pace  și liniște mentală. În subsidiar, schimbările majore își pornesc drumul către materializare, dar încă nu vedem clar imaginea de ansamblu.

Echilibru sănătos între nevoia de libertate și nevoia de structuri bine definite.

Săptămâna viitoare aduce un alt tip de tensiune, prin aspectul de cuadratură format între Saturn și Uranus, energie cu care ne-am mai întâlnit anul acesta în februarie. Aspectul se va mai produce și în decembrie, dar și pe parcursul anului 2022. Este o temă importantă pentru noi cu scopul de a ne ajuta să realizăm acel echilibru sănătos între nevoia de libertate, spontaneitate și noutate și nevoia de limite, reguli, disciplină și structuri bine definite. Pot apărea situații care să ne provoace să ne dăm răspunsul la întrebări ca:

  • Unde m-am restricționat prea mult și nu mi-am lăsat spiritul liber să experimenteze lucruri noi?
  • Unde am nevoie de mai multă spontaneitate și minte deschisă către noi posibilități și unde am acționat din inerție, prin prisma unor limitări și granițe autoimpuse?
  • Unde trebuie să învăț să spun NU? Căror oameni, situații, care îmi consumă excesiv de mult timp și energie este nevoie să le trasez anumite limite?
  • Unde este nevoie să acționez prin prisma adevărului interior, cu mai multă autenticitate, fără a ceda autoritatea în exterior, de dragul unui confort iluzoriu? 

Din sens invers, în situațiile în care nu ne-am asumat responsabilitatea, sau nu am acționat cu onoare și integritate ne putem întreba:

  • Unde este nevoie să aduc mai multă disciplină, rigoare, conștiinciozitate?
  • Unde este nevoie să nu mai acționez superficial, de mântuială?
  • Contribui activ în cadrul comunității sau acționez exclusiv în beneficiul propriu, fără a mă gândi la repercusiunile gesturilor mele asupra celorlalți?

La nivel personal pot fi lucruri care ne pot pune pe gânduri apropo de dieta alimentară, de felul în care muncim, iubim, ne distrăm, învățăm sau relaționăm. 

La nivel colectiv, cuadratura Saturn-Uranus creează tensiuni sociale importante legate de ciocnirea între nevoia de libertate a indivizilor și controlul pe care establishmentul, structurile de autoritate publică încearcă să-l exercite. Faptul că majoritatea planetelor sociale și transaturniene se vor afla în perioada următoare în mișcare aparent retrogradă sugerează reglări importante ale acțiunilor din trecut ale guvernelor. Lucruri care au fost impuse fără temei legal, manipulări, secrete, abuzuri au șansa să iasă la lumină până în octombrie, când aceste planete își vor relua mersul direct. Aceste devoalări nu se vor produce cu calm și ușurință, ci mai degrabă în forță, după ce acumulările energetice de frustrări și tensiune vor exploda. 

Săptămâna încheie primele două anotimpuri astronomice ale anului, lunea viitoare Solstițiul de vară va deschide porțile un nou anotimp. Chiar dacă suntem în plin sezon al vacanțelor, atmosfera din această vară va fi tumultoasă, iar nevoia noastră de relaxare și odihnă va întâmpina tot felul de provocări. Cum putem răspunde acestora? Cu nervozitate, cu agresivitate… sau cu răbdare, deschidere, calm…. cu înțelegerea faptului că avem de învățat din aceste experiențe, că ele au rolul lor în evoluția noastră și a lumii, în general. Pur și simplu putem răsturna o energie negativă prin simpla conștiență a gândurilor și stărilor noastre pe care le putem transforma în iubire, recunoștință, compasiune, iertare, acceptare, încredere. Pentru fiecare dintre noi există un remediu, poate fi prin meditație, yoga, pentru alții poate fi prin mai mult sport, iar poate alții au nevoie de o repriză sănătoasă de plâns. 

În special zilele de luni și marți, când Luna tranzitează semnul Leului, pot fi încărcate emoțional. Poate fi vorba de agresivitate, încăpățînare, orgoliu exacerbat, fixism al ideilor în special în ceea ce îi privește pe nativii din semnele fixe, Taur, Leu, Scorpio și Vărsător sau pe cei care au puncte importante din harta natală în aceste zodii. Încă suntem în sezonul Gemenilor, jucăușii zodiacului, iar umorul ne poate scoate din eventualele stări umbroase, o ghidușie, o discuție cu un amic sau un banc citit pe internet. 

O săptămână cu ușurință și deschidere către noi perspective, cu bucurie și detașare!

Credit foto: https://zzpsiconautazz.tumblr.com/image/614041564084322304

Follow us

Share the (In) joy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scanări anterioare